Ep. 2: Pulsul chiriilor în orașul tău: Cluj-Napoca

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 22 Septembrie 2014, Ultima actualizare: 26 Septembrie 2014

Circa 40% dintre ofertele de apartamente cu două camere se încadrează în pragul de preț de 300 de euro pe lună.

Imobiliare.ro continuă să „ia pulsul” chiriilor din marile centre universitare, iar oprirea noastră de săptămâna aceasta este Cluj-Napoca. Potrivit căutărilor efectuate de vizitatorii portalului, cele mai populare zone în rândul chiriașilor sunt Zorilor, Florești, Mănăștur, Mărăști și Gheorgheni.

Citește și: Pulsul chiriilor în orașul tău: Brașov

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photography-cluj-napoca-city-overview-romania-image41615717

Mai puține oferte accesibile pentru studenți
O analiză realizată recent de Imobiliare.ro relevă că, în orașul de pe Someș, proprietarii au pretenții ceva mai mari comparativ cu alte centre universitare. Astfel, prețurile de pornire pentru garsoniere sunt 180 de euro pe lună în Mănăștur, 190 de euro în cartierele Zorilor și Gheorgheni și 200 de euro pe lună în Mărăști. Pentru un apartament bicameral, chiriile încep de la 230 de euro pe lună în Mănăștur, de la 250 de euro pe lună în zonele Zorilor și Gheorgheni și de la 270 de euro pe lună în Mărăști. La trei camere, prețurile minime sunt 270 de euro pe lună în Mănăștur, 290 de euro pe lună în Zorilor, 320 de euro pe lună în Gheorgheni și 350 de euro pe lună în Mărăști.

Citește și: Harta chiriilor din România: tu în ce cartier ai vrea să stai?

Potrivit datelor Imobiliare.ro, la începutul lunii septembrie, dintre cinci mari centre universitare (în afară de Capitală), Cluj-Napoca avea cea mai mică pondere a chiriilor considerate accesibile pentru studenți. Astfel, doar 23% dintre garsoniere aveau un preț de până la 200 de euro pe lună; pe segmentul locuințelor cu două camere, doar 41% se încadrau în pragul de 300 de euro pe lună, iar 55% dintre apartamentele cu trei camere ajungeau până la un maximum de 400 de euro pe lună.

Citește și: Chirii accesibile pentru tineri și studenți! Topul marilor orașe

După septembrie, prețurile revin la „normal”
Per ansamblu, nivelul ridicat al prețurilor solicitate pentru apartamentele de închiriat din Cluj-Napoca poate fi explicat prin dezvoltarea economică a orașului. În perioada de toamnă însă, o influență o are, desigur, și creșterea cererii pe acest segment, ca urmare a (re)venirii studenților în oraș. „Ca în fiecare an, spre începutul anului universitar, chiriile cresc sensibil, cu circa 10%, dar doar în anumite zone, iar oferta se restrânge”, spune Carmen Miron, consilier imobiliar în cadrul agenției clujene Edil. Zonele afectate de aprecierile de prețuri sunt cele situate în apropiere de campusurile universitare – centrul orașului, căutat îndeosebi de studenții străini, dar și cartierul Mărăști; în celelalte cartiere, precum Grigorescu sau Mănăștur, prețurile nu suferă modificări majore.

Potrivit reprezentantei Edil, cererea de apartamente de închiriat se situează la aproximativ același nivel ca anul trecut, Clujul beneficiind și de un influx important de studenți de diferite naționalități – francezi, italieni, greci etc. Majoritatea studenților și-au închiriat deja locuințe, încă din iulie-august. „Puțini sunt cei care se lasă pe ultima sută de metri”, notează Carmen Miron.

Aceasta precizează că, după începerea anului universitar, chiriile revin, în mare, la nivelul anterior; se poate spune așadar că, făcând abstracție de puseul de creștere din august-septembrie, prețurile rămân, per ansamblu, relativ constante pe parcursul anului.

Citește și: Dincolo de Capitală: al doilea cel mai atractiv oraș pentru dezvoltarea unei cariere și cât costă să stai aici

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum convingi proprietarul să te aleagă chiriaș pentru locuința lui, dacă ai animale de companie? Strategii propuse de un expert în imobiliare – VIDEO

Să găsești o locuință bună la un preț avantajos, într-unul dintre marile orașe din țară, pe parcursul sezonului de foc al închirierilor poate să pară o luptă pierdută, mai...

citește mai departe
Ce trebuie să știi despre viza de flotant. Acte necesare și alte informații utile

Te-ai mutat într-o locuință închiriată, în gazdă sau la cămin, iar acum ai nevoie de o viză de flotant? Iată cum o poți obține.  Viza de flotant este un...

citește mai departe
Ce verifici la vizionare? Recomandările expertului când vrei să închiriezi o locuință

Ai căutat o locuință online, ai găsit câteva opțiuni care par să ofere toate lucrurile pe care ți le dorești și acum te pregătești de vizionare. Am discutat cu...

citește mai departe
Cum cerni anunțurile de închiriere pentru a-ți găsi locuința perfectă? Sfatul expertului în imobiliare

Ai pornit în goana după chirie și acum ai ajuns în etapa în care cauți printre numeroasele anunțuri publicate online cu proprietăți de închiriat în speranța că vei găsi...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe