Secretul blocurilor „comuniste”

Modelul de locuire implementat înainte de Revoluție reprezintă o soluție convenabilă și pentru cumpărătorii de astăzi, din mai multe puncte de vedere.

În 2006-2007, construcția de noi blocuri începea să prindă avânt în Capitală și alte câteva mari orașe ale țării. Dezvoltatori străini – dar și autohtoni – recunoșteau potențialul din spatele unei nevoi locative reale, după mai mult de un deceniu în care ritmul livrărilor de case la nivel național lăsase de dorit. Un alt lucru pe care jucătorii din această piață îl intuiau (pe bună dreptate!) era dorința populației (în special a tinerilor din marile orașe) de a-și ridica nivelul de viață, fugind astfel de apartamentele construite în timpul regimului comunist – sau așa-numitele „cutii de chibrituri”. Așa se face că, în perioada de boom, majoritatea ansamblurilor lansate pe piață se „lăudau” cu suprafețe care de care mai generoase ale locuințelor, la antipodul celor din blocurile vechi.

Citește și: Construcția de locuințe în România, din nou la start? Ce s-a făcut de la Revoluție încoace

O soluție practică de locuire
Opt ani și o criză economică mai târziu, busola pieței imobiliare românești arată în direcția opusă. Cu programul Prima Casă pe post de „colac de salvare”, apartamentele vechi continuă să fie cel mai vândut tip de locuințe – inclusiv în București, orașul cu cea mai generoasă ofertă pe segmentul rezidențial nou. Clienții? Chiar „tinerii” care ar fi vrut, până nu demult, să fugă de așa ceva!

Se pare că blocurile construite în perioada comunistă beneficiază de un cumul de atuuri încă atractiv, chiar și pentru clienții de astăzi: localizarea favorabilă (nu neapărat în centrul orașului, dar cu acces facil la mijloacele de transport în comun, pentru a putea ajunge rapid acolo) și suprafețele rezonabile ale locuințelor – care înseamnă, implicit, și prețuri mai mici. Putem spune, așadar, că ceea ce pentru statul comunist era un mod eficient de urbanizare pentru românii de azi reprezintă o soluție convenabilă atât din punct de vedere financiar, cât și din perspectiva vieții într-un oraș aglomerat.

„Noua generație” de locuințe
Pe acest fundal, nu este deloc surprinzător că, pe segmentul rezidențial nou, proiectele care se bucură de cea mai mare popularitate în momentul de față urmează, cel puțin parțial, „rețeta” blocurilor ridicate înainte și imediat după Revoluție. (Bineînțeles, între timp tehnologiile de construcție și materialele folosite s-au schimbat, dar aceste diferențe nu sunt întotdeauna foarte vizibile în ochii clienților.)

Este cunoscută astfel dezvoltarea fulminantă din ultimii ani a sudului și nordului Capitalei, unde investitorii mizează din plin pe existența (sau extinderea) rețelelor de transport în comun (în special metrou). Noile proiecte propun unități locative cu suprafețe comparabile cu cele din blocurile vechi: 30 de metri pătrați pentru o garsonieră (sau 40 de metri pătrați pentru o garsonieră dublă, un fel de apartament cu două camere în variantă „economică”), 45-50 de metri pătrați pentru o locuință bicamerală sau circa 60 de metri pătrați pentru una tricamerală (70 de metri pătrați fiind deja o suprafață de-a dreptul generoasă).

Citește și: Se dau ca „pâinea caldă”: apartamente noi mai ieftine decât cele vechi!

Ansamblu nou, cu vedere la parc și accent pe calitate
Un alt exemplu de punere în practică a „secretului” blocurilor comuniste este oferit de un ansamblu rezidențial demarat anul trecut, de către investitorul de origine lituaniană Hanner Group. Numit The Park, complexul este proiectat să cuprindă patru blocuri cu un total de 460 de apartamente – din care prima clădire, de 69 de unități, a fost finalizată în primul semestru al acestui an. Ansamblul este situat lângă parcul Tineretului, oferind acces la mijloacele de transport în comun (inclusiv la două stații de metrou – Piața Sudului și Tineretului), iar apartamentele au suprafețe de circa 56 de metri pătrați utili pentru două camere și, respectiv, 64 de metri pătrați utili pentru trei camere. Diferența pe care compania își propune s-o facă stă în calitatea construcției. „Piața rezidențială din România va intra curând într-o nouă eră. Profilul consumatorului s-a schimbat mult în ultimii ani. Clienții din segmentul mediu nu mai pun accentul pe suprafața apartamentului, ci pe calitatea construcției și pe costurile de locuire, pentru a echilibra valoarea investiției și raportul calitate/preț”, este de părere Mindaugas Valuckas, CEO și acționar Hanner Group.

Citește și: Un ansamblu de 460 de locuințe, cu vedere la parcul Tineretului: cât costă și cum arată

„Nu există o cerere substanțială pentru apartamente mari”
Cazul României nu este singular. „Am remarcat aceste tendințe ca fiind prezente pe mai multe dintre piețele pe care activăm (Lituania, Letonia, Rusia, Ucraina, n.red.)”, notează Valuckas. În opinia sa, locuințele din România sunt chiar mari comparativ cu țările baltice, unde oamenii caută, de regulă, locuințe compacte, dar de calitate și bine localizate. În Lituania, spre exemplu, este obișnuit ca un cuplu tânăr, cu venituri medii, să achiziționeze un apartament nou, cu două camere, în suprafață de circa 52 de metri pătrați, pe care să plătească circa 65.000 de euro, în vreme ce, pe un apartament cu trei camere, de circa 60 de metri pătrați, ar plăti în jur de 75.000 de euro. Ba chiar mai mult decât atât: familii tinere decid adesea să achiziționeze un apartament de două camere, cu intenția de a-l transforma în trei camere ulterior. Pe de altă parte, în țările baltice nu există o cerere foarte mare pentru garsoniere (probabil având în vedere că, în cazul acestora, raportul suprafață/preț nu este atât de atractiv ca în cazul apartamentelor cu două sau trei camere). „Locuințele trebuie să fie mult mai accesibile, iar asta e direcția în care trebuie să mergem. Nu există o cerere substanțială pentru apartamente mari”, a precizat Valuckas pentru Imobiliare.ro.