Ce tip de apartamente s-au ieftinit cel mai mult în ultimii 6 ani

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 6 August 2014, Ultima actualizare: 08 August 2014

În a doua lună de vară prețurile locuințelor s-au menținut la un nivel relativ constant față de iunie.

În a doua lună de vară, suma medie cerută la nivel național pentru apartamentele disponibile spre vânzare (noi și vechi) s-a menținut relativ constantă, după un avans ușor, de la 904 euro pe metru pătrat (la finele lui iunie) până la 906 euro pe metru pătrat. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, această valoare este cu circa 56% mai mică decât cea valabilă în momentul de apogeu al pieței (martie 2008, la nivel național), respectiv 2.058 de euro pe metru pătrat. Marjele de scădere consemnate în ultimii mai bine de șase ani diferă însă atât în funcție de fiecare oraș în parte, cât și în funcție de categoriile de apartamente analizate. Spre exemplificare, Imobiliare.ro prezintă evoluția prețurilor pe categorii de apartamente (cu una, două și trei camere) în cinci mari orașe ale țării; analiza compară prețul mediu cerut la finele lunii iulie 2014 cu valoarea maximă atinsă pe fiecare segment în parte, în luni diferite ale anului 2008.

Citește și: După 6 ani: topul ieftinirilor la apartamente noi, pe orașe. Cât mai trebuie să scoți din buzunar pentru o casă

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photo-house-euro-coins-banknote-made-stack-roof-image40196795

București:
În Capitală au fost consemnate cele mai mari scăderi de preț la apartamente în ultimii ani. Aici, garsonierele nou-construite s-au ieftinit cu circa 56% (de la 2.519 la 1.108 euro pe metru pătrat), în vreme ce locuințele monocamerale din blocurile vechi au consemnat un recul de circa 55,6% (de la 2.388 la 1.061 de euro pe metru pătrat). Cea mai mare marjă de scădere – 56,4% – a fost consemnată însă pe segmentul apartamentelor noi cu două camere: acestea costă în prezent 1.142 de euro pe metru pătrat, față de 2.619 euro pe metru pătrat, în martie 2008. Pe de altă parte, locuințele bicamerale din blocurile vechi au consemnat în ultimii ani un declin de 54,5%, de la 2.289 la 1.041 de euro pe metru pătrat. Cele mai mici scăderi au avut loc pe segmentul apartamentelor cu trei camere: cele din blocurile noi s-au ieftinit cu circa 52,2% (de la 2.573 la 1.230 de euro pe metru pătrat), iar cele din blocurile vechi s-au depreciat cu 52,4% (de la 2.075 la 988 de euro pe metru pătrat).

Constanța:
În orașul de la malul mării, o garsonieră (în bloc nou sau vechi) poate fi achiziționată în prezent la un preț mediu de 883 de euro pe metru pătrat, cu 46,6% mai puțin decât nivelul consemnat în mai 2008, respectiv 1.653 de euro pe metru pătrat. Locuințele cu două camere s-au ieftinit în ultimii ani cu 46,7%, de la 1.598 de euro pe metru pătrat (în iulie 2008), până la 852 de euro pe metru pătrat. Cele mai afectate de scăderi au fost apartamentele cu trei camere, care au consemnat un recul de 47,6%, de la 1.587 de euro pe metru pătrat (în iunie 2008), până la 832 de euro pe metru pătrat, în iulie 2014.

Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, cele mai mari ieftiniri au fost consemnate pe segmentul garsonierelor – acestea costă în prezent 825 de euro pe metru pătrat, cu circa 47% mai puțin față de valoarea maximă de 1.558 de euro pe metru pătrat, atinsă în luna iunie a anului 2008. Apartamentele cu două camere s-au depreciat cu 45,6%, de la un nivel de 1.510 euro pe metru pătrat (în martie 2008), până la 821 de euro pe metru pătrat. Cel mai mic declin – aproximativ 43%, de la 1.407 euro pe metru pătrat (în mai 2008), până la 802 euro pe metru pătrat – a fost consemnat de locuințele tricamerale.

Timișoara:
În orașul din vestul țării, garsonierele s-au ieftinit cu circa 43,4% în ultimii ani, de la 1.536 de euro pe metru pătrat (în mai 2008), până la 870 de euro pe metru pătrat. Locuințele cu două camere costă acum cu aproximativ 40,3% mai puțin decât în urmă cu șase ani, respectiv 816 euro pe metru pătrat (față de 1.368 de euro pe metru pătrat, în iunie 2008). Apartamentele tricamerale au consemnat cea mai mică marjă de scădere – aproximativ 36,7% –, de la 1.240 de euro pe metru pătrat (în aprilie 2008), până la 785 de euro pe metru pătrat (la finele lui iulie 2014).

Cluj:
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, dintre cele cinci orașe analizate, cele mai mici marje de scădere au fost consemnate în capitala Transilvaniei. Aici, garsonierele s-au ieftinit cu 39,6%, de la 1.738 de euro pe metru pătrat (în aprilie 2008), până la 1.049 de euro pe metru pătrat (la finele lunii iulie 2014). Unitățile locative bicamerale costă azi cu 34,24% mai puțin decât în momentul de apogeu al pieței, respectiv 1.014 euro pe metru pătrat (față de 1.542 de euro pe metru pătrat, în mai 2008). Prețul mediu cerut pentru apartamentele cu trei camere a scăzut cu 39,5%, de la 1.602 euro pe metru pătrat (în martie 2008), până la 969 de euro pe metru pătrat.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Similea

    Contrar previziunilor incorecte ale imobiliare.ro în acest an și cred ca si anul viitor, preturile apartamentelor vor scădea.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Previziunile specialiștilor: Cum îi vor influența concret pe cumpărători, dar și pe jucătorii din imobiliare, noile măsuri propuse pentru asigurarea sustenabilității financiare a României?

Noi măsuri care ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare, și implicit asupra celor aflați în căutarea unei locuințe, sunt așteptate să intre în vigoare din 2024....

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul Parcului20, din nordul Bucureștiului: 485 de apartamente noi, cu sisteme smart home integrate. Eficiența energetică e o realitate! (P)

Prima fază a proiectului este deja finalizată – și locuită de proprietari –, iar cea de-a doua se află în proces de construcție; cele două sunt contractate în proporție...

citește mai departe
Estoria City, o investiție 100% românească în estul Capitalei: 1.200 de apartamente, plus birouri și spații comerciale

Proiectele mixte, care includ facilități complementare componentei rezidențiale, inclusiv spații verzi și de relaxare, devin tot mai populare pe piața imobiliară românească. Compania imobiliară Imoteca a anunțat că ansamblul...

citește mai departe