Cartierul Drumul Taberei este „campion” la scăderi, în vreme ce zona Titan se situează la polul opus.
După declinul semnificativ consemnat în ultimii aproape șase ani, la începutul lui 2014, piața bucureșteană a închirierilor de apartamente dă semne de stabilizare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, prețurile cerute de proprietari în luna ianuarie relevă nu doar scăderi față de perioada de toamnă (moment de vârf al cererii pentru această piață), ci și creșteri, pentru anumite categorii de locuințe. O asemenea evoluție este specifică unei piețe în căutarea unui prag de stabilizare, în care au loc variații firești, atât în plus, cât și în minus. Analiza ia în calcul prețurile medii cerute în cinci cartiere din Capitală pentru apartamentele vechi cu una, două și trei camere, la nivelul lunii octombrie 2013 și ianuarie 2014.
Din octombrie 2013 până în luna ianuarie a acestui an (inclusiv), chiria medie cerută pentru o garsonieră în zona Dristor-Vitan Vechi s-a diminuat cu 2,7%, de la 258 de euro pe lună, până la 251 de euro pe lună. Un declin ceva mai mare a fost consemnat pe segmentul unităților locative tricamerale, unde pretențiile proprietarilor sunt acum cu 3,3% mai reduse față de perioada de vârf a pieței, situându-se la o medie de 383 de euro pe lună (de la 396 de euro pe lună). Chiriile cerute pentru apartamentele cu două camere, pe de altă parte, s-au majorat cu 3,3% în perioada menționată, de la 332 de euro, la 343 de euro pe lună.
În Drumul Taberei a avut loc cea mai mare scădere a prețurilor (dintre cartierele analizate) în ultimele trei luni. Aici, garsonierele s-au ieftinit cu 8,4%, de la o medie de 225 de euro, până la 206 euro pe lună. Proprietarii unităților bicamerale și-au redus așteptările cu 3,8%, de la 291 de euro, până la 280 de euro pe lună, în vreme ce prețul cerut pentru apartamente cu trei camere s-a menținut constant, la o medie de 330 de euro pe lună.
În Militari, reduceri de preț au fost consemnate la o singură categorie de apartamente dintre cele trei analizate. Astfel, locuințele cu două camere s-au ieftinit cu 2,9%, de la o medie de 309 euro, la 300 de euro pe lună. Prețul cerut pentru o garsonieră s-a majorat însă cu 2,5%, de la 239 de euro, la 245 de euro pe lună. O evoluție ascendentă a avut loc și pe segmentul unităților locative tricamerale, ce pot fi închiriate în prezent cu 355 de euro pe lună, valoare cu 4,4% mai ridicată față de cea valabilă în luna octombrie (de 340 de euro pe lună).
În Tineretului-Timpuri Noi, scăderi au fost consemnate pe segmentul garsonierelor și pe cel al locuințelor cu două camere. Prețul cerut pentru cele dintâi a scăzut cu 1,8%, de la 278 de euro, până la 273 de euro pe lună. În cel de-al doilea caz, a avut loc un declin de 2,4%, până la o valoare medie de 371 de euro pe lună (față de 380 de euro pe lună). Apartamentele cu trei camere, pe de altă parte, au înregistrat o creștere de 1,2% a chiriei medii în ultimele luni, de la 431 de euro, până la 436 de euro pe lună.
Dintre cartierele analizate, Titan este zona cu cele mai mari creșteri consemnate în ultimele luni pe segmentul închirierilor. Aici, garsonierele pot fi închiriate în prezent la un preț mediu de 258 de euro pe lună, cu 4% mai mult decât pragul de 248 de euro pe lună atins în toamnă. Pretențiile proprietarilor de apartamente cu două camere s-au majorat cel mai mult, cu 8,4%, de la 311 euro pe lună în octombrie, până la 337 de euro pe lună în ianuarie. Segmentul unităților locative tricamerale este singurul care s-a înscris pe un trend descendent al prețurilor în perioada analizată; valoarea medie de listare pentru acestea este de 354 de euro, cu 1,1% mai puțin decât nivelul de 358 de euro consemnat în a doua lună de toamnă.
Citește și: 5 motive pentru care merită să stai în chirie