5 ponturi pentru a negocia o chirie cât mai bună

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei, Chiriaşi
Publicat pe: 24 Septembrie 2013, Ultima actualizare: 11 Ianuarie 2022

http://www.dreamstime.com/-image10232775La modul ideal, orice negociere trebuie să fie bazată pe fapte reale.

Prima lună de toamnă e aproape de sfârșit și mulți studenți și-au găsit deja o chirie. Indiferent dacă ai o ofertă de care ești interesat sau dacă preferi să-ți continui căutarea, Imobiliare.ro îți prezintă câteva sfaturi utile în negocierea pentru un preț cât mai bun:

1. Studiază piața
La modul teoretic, în orice negociere, cele două părți trebuie să-și susțină poziția prin argumente reale. Astfel, fie că vorbim de achiziționarea sau închirierea unei locuințe, primul pas într-o negociere de succes constă într-o cunoaștere temeinică a pieței. Asta înseamnă să știi nu doar cât cer proprietarii unor locuințe similare din zona respectivă, ci și la ce prețuri se încheie efectiv tranzacțiile. Dacă cunoști piața suficient de bine, te poți ocupa chiar tu de negociere; poți apela însă oricând și la ajutorul unui agent imobiliar profesionist, familiarizat cu zona respectivă.

2. Fii sincer
Pentru a obține rezultatul dorit, negocierea se poate transforma adesea, fie de o parte, fie de alta, într-o tentativă de manipulare, prin utilizarea unor informații false. Nu te lăsa prins în această capcană. Sunt șanse mari ca proprietarul să simtă intenția ta de a-i forța mâna și să renunțe la tranzacție. În plus, dacă veți ajunge la un acord, relația ta cu acesta se va transforma într-una pe termen lung, în care încrederea reciprocă va fi un „ingredient” extrem de important.

3. Fii respectuos
În orice discuție, atitudinea față de partea opusă poate face diferența între acord și dezacord, chiar atunci când argumentele folosite sunt identice. Când faci o contraofertă proprietarului, asigură-te că nu este una jignitoare și fă-o într-un mod respectuos. Încearcă să menții aceeași atitudine chiar și când subliniezi punctele slabe ale respectivei proprietăți în comparație cu altele similare.

4. Oferă ceva în schimb
O negociere reușită este una echilibrată, din care ambele părți au ceva de câștigat (ceea ce americanii numesc „a win-win situation” – o situație de tip câștig-câștig). Așadar, cea mai bună metodă de a obține ceva de la partea opusă este să-i oferi ceva în schimb. Comportamentul tău pe parcursul negocierilor poate fi o dovadă a avantajelor pe care le prezinți în calitate de chiriaș – deschidere, încredere, stabilitate financiară și nu numai, comportament civilizat etc. Un atu important poate fi și puterea financiară, atunci când poți oferi proprietarului mai multe chirii în avans – în baza unui contract, bineînțeles.

5. Păstrează-ți calmul
O negociere în care cele două părți sunt profund implicate emoțional și țin cu dinții de poziția lor se poate transforma cu ușurință într-o discuție în contradictoriu sau chiar o ceartă. Cu cât tensiunea emoțională crește, cu atât șansele de a încheia o tranzacție scad. De aceea, încearcă ca, pe parcursul discuțiilor cu proprietarul, să te detașezi de factorul emoțional și să porți o conversație bazată pe fapte reale, nu pe sentimente.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum convingi proprietarul să te aleagă chiriaș pentru locuința lui, dacă ai animale de companie? Strategii propuse de un expert în imobiliare – VIDEO

Să găsești o locuință bună la un preț avantajos, într-unul dintre marile orașe din țară, pe parcursul sezonului de foc al închirierilor poate să pară o luptă pierdută, mai...

citește mai departe
Ce trebuie să știi despre viza de flotant. Acte necesare și alte informații utile

Te-ai mutat într-o locuință închiriată, în gazdă sau la cămin, iar acum ai nevoie de o viză de flotant? Iată cum o poți obține.  Viza de flotant este un...

citește mai departe
Ce verifici la vizionare? Recomandările expertului când vrei să închiriezi o locuință

Ai căutat o locuință online, ai găsit câteva opțiuni care par să ofere toate lucrurile pe care ți le dorești și acum te pregătești de vizionare. Am discutat cu...

citește mai departe
Cum cerni anunțurile de închiriere pentru a-ți găsi locuința perfectă? Sfatul expertului în imobiliare

Ai pornit în goana după chirie și acum ai ajuns în etapa în care cauți printre numeroasele anunțuri publicate online cu proprietăți de închiriat în speranța că vei găsi...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe