Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Cluj a anuntat, vineri, ca in primele zece luni ale anului au fost inregistrate cu 27% mai putine tranzactii imobiliare fata de aceeasi perioada a anului trecut, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit unui comunicat de presa al institutiei in 2009 au scazut si numarul ipotecilor si a terenurilor scoase din circuitul agricol in vederea construirii.
“In perioada ianuarie-octombrie 2009 se constata o scadere cu 27% a numarului de tranzactii imobiliare in evidentele Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Cluj, fata de aceeasi perioada a anului trecut. In cazul inscrierii ipotecilor in Cartea Funciara, se observa o reducere cu 64 de procente pentru intervalul ianuarie-octombrie 2009 in comparatie cu aceeasi perioada de timp din 2008. De asemenea, numarul avizelor pentru scoaterile din circuitul agricol a scazut cu 43% fata de aceeasi perioada a anului trecut”, se arata in comunicatul de presa, care mentioneaza si o scadere cu 12 procente a numarului de lucrarilor de cadastru depuse la OCPI Cluj, pentru perioada amintita.
O crestere s-a inregistrat la capitolul eliberarii titlurilor de proprietate – 6 procente – dar si a exproprierii pentru utilitate publica – 220%. Piata imobiliara din Cluj si-a revenit insa in luna octombrie, fata de luna septembrie inregistrandu-se cu 33% mai multe tranzactii imobiliare, tendinta fiind in crestere – in luna septembrie au fost tranzactionate cu 22% mai multe imobile fata de august.
“In cazul inscrierii ipotecilor in Cartea Funciara, statisticile arata o crestere cu 27 de procente fata de inregistrarile pentru luna precedenta (august/septembrie – 21% crestere). De asemenea, cresteri fata de luna septembrie inregistreaza si Serviciul de Cadastru din cadrul OCPI Cluj, la numarul lucrarilor de cadastru – 10% (august/septembrie – 2% crestere), in timp ce se observa o scadere cu 34 de procente la numarul de titluri de proprietate emise (august/septembrie – 21% crestere) si la numarul de dosare depuse in vederea exproprierii pentru obiective de interes national – 71% (august/septembrie – 52%)”, se mai arata in documentul remis vineri de OCPI Cluj.
Cele mai multe tranzactii au fost desfasurate in luna septembrie si octombrie de catre persoane fizice – 2004, respectiv 2545 -, desi cea mai spectaculoasa crestere a fost inregistrata la persoanele juridice. Firmele au tranzactionat in in octombrie cu 190% mai mult decat in luna precedenta.
Articol preluat de pe bloombiz.ro