Calendarul imobiliar era suprapus, in linii mari, peste cele patru anotimpuri, primavara fiind sezonul vanzarilor de locuinte, vara a concediilor, toamna a inchirierilor iar iarna a sarbatorilor.
Acest lucru nu mai este insa valabil in ultimii ani pentru piata imobiliara romaneasca, aceasta fiind dependenta de strategiile Bancii Nationale si de programele guvernamentale de impulsionare a cumpararilor de locuinte. Programul Prima Casa a facut ca sezonul vanzarilor sa se intinda pe toate cele douasprezece luni ale anului si, de aceea, sa nu existe variatii majore de pret de la un anotimp la altul asa cum se inregistrau in trecut, explica specialistii de la Blitz Imobiliare.
In aceste conditii, schimbarea comportamentului cumparatorilor era inevitabila, indiferent daca acestia erau cumparatori finali sau investitori care urmareau exploatarea prin inchiriere a locuintelor cumparate.
In ceea ce-i priveste pe acestia din urma, vara nu-i mai sperie, desi elevii si studentii sunt in vacanta, pentru ca inchirierile se fac acum din timp si pe durate care depasesc un an de zile, foarte multi dintre chiriasi preferand sa plateasca si pe perioada verii chiar daca nu locuiesc efectiv in imobilele respective, doar pentru a evita nebunia din lunile septembrie-octombrie.
Premisele sunt astfel favorabile, dar asta nu inseamna ca trebuie sa stai cu mainile in buzunar. Specialistii de la Blitz Imobiliare au realizat top trei sfaturi de aur pentru pregatirea locuintei in scopul tranzactiei pe care ti-ai propus-o:
1. Pregateste-ti locuinta de vanzare. Spala covoarele, sterge praful, improspateaza peretii cu un strat nou de var ce se va usca imediat. Vara este anotimpul florilor de camp; un buchet de margarete pe masa din living va fi cu siguranta remarcat.
2. Atentie la mirosurile neplacute, pentru ca temperaturile ridicate le intensifica. Aeriseste toate incaperile de minim doua ori pe zi pentru a nu oferi vizitatorilor experiente olfactive nedorite.
3. Intampina-ti vizitatorii cu o limonada cu menta si cuburi de gheata. Vei face o impresie de neuitat, iar prima impresie conteaza cel mai mult.
Sursa: www.business24.ro
Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu