În toamna lui 2012, compania a reînceput lucrările de construcție la două ansambluri rezidențiale aflate în așteptare din 2009 și, respectiv, 2010.
Dezvoltatorul imobiliar Adama, deținut integral de fondul austriac Immofinanz Group, a anunțat finalizarea structurii de rezistență pentru cel de-al treilea bloc de apartamente din cadrul ansamblului rezidențial Edenia Titan (foto). Lucrările de construcție au fost demarate în octombrie 2012 și urmează a fi definitivate în septembrie 2013. Clădirea de 11 etaje va atrage o investiție de 8,7 milioane de euro, potrivit estimărilor companiei. Aceasta va cuprinde 126 de unități locative, cu una, două și trei camere, cu suprafețe de la 57 la 139 de metri pătrați. Apartamentele scoase la vânzare în cadrul ansamblului vor avea prețuri de la 62.700 de euro (+T.V.A.), pentru două camere. Potrivit reprezentanților Adama, până la momentul actual, aproximativ 25% dintre apartamentele din noua clădire au fost deja vândute. Noul bloc reprezintă a doua fază de dezvoltare a ansamblului Edenia Titan, după ce prima etapă, constând în două blocuri cu 226 de unități, a fost livrată în 2009.
Tot în toamna anului trecut (septembrie), Adama a reînceput lucrările de construcție la un alt proiect din cartierul Titan, Evocasa Optima. „Lucrările de construcție au avansat în acest caz mai rapid datorită fundației deja existente, astfel că livrarea noilor apartamente va avea loc în iulie 2013”, notează reprezentanții companiei. Al doilea bloc din cadrul Evocasa Optima va avea 84 de apartamente cu două și trei camere. Cel dintâi, finalizat în 2010, cuprinde 83 de unități locative, dintre care 82% au fost vândute până în prezent.