Securitatea este unul dintre aspectele ce cântăresc greu în ochii expaţilor aflaţi în căutarea unei locuinţe.
În anul ce s-a încheiat, cererea pe segmentul închirierilor cu bugete ridicate din Capitală a fost susţinută de expaţi – diplomaţi sau angajaţi pe posturi de conducere în cadrul unor companii multinaţionale din domenii precum: energie, farmaceutic, bancar etc. Potrivit datelor companiei imobiliare Regatta, solicitările s-au îndreptat în general către apartamente cu trei-patru camere, mobilate, la preţuri cuprinse între 1.200 şi 3.500 de euro, sau către vile cu tarife cuprinse între 1.500 şi 4.000 de euro. În topul preferinţelor străinilor s-a situat zona de nord a Bucureştiului – Primăverii, Şoseaua Nordului, Băneasa. “Facilităţile oferite sunt apreciate de către potenţialii clienţi (spre exemplu: accesul la piscină şi sală de fittnes, parcare, acces la parc sau spaţiu verde etc.), însă un avantaj important pentru proprietăţile oferite spre închiriere îl reprezintă securitatea, din acest punct de vedere fiind preferate locuinţele în complexuri rezidenţiale care asigură paza imobilelor, faţă de case sau vile individuale”, notează reprezentanţii Regatta.
În anul 2012, volumul cererii de locuinţe de închiriat pe acest segment s-a menţinut, per ansamblu, la nivelul anului 2011; pe de altă parte, oferta de astfel de proprietăţi a scăzut. În ciuda acestei evoluţii, proprietarii s-au aliniat la cerinţele pieţei, au îmbunătăţit standardul ofertelor şi au scăzut preţurile. „Piaţa închirierilor rezidenţiale este influenţată de foarte mulţi factori, cei mai importanţi fiind cei politici şi economici; cu toate acestea, în anul 2013 mă aştept la un echilibru între cerere şi ofertă”, spune Bogdan Bărbulescu, senior broker în cadrul departamentului de închirieri rezidenţiale al Regatta.