Centrul comercial este programat spre finalizare la începutul lunii octombrie a acestui an.
Compania AFI Europe, membră a AFI Group, a anunţat semnarea unui acord de finanţare cu Raiffeisen Bank International Viena şi cu subsidiara Raiffeisen Bank Bucureşti, pentru o sumă de peste 30 de milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru continuarea lucrărilor la centrul comercial AFI Palace Ploieşti, o investiţie estimată la o valoare totală de 45-50 de milioane de euro. “Asigurarea acestei finanţări ne permite să finalizăm cu succes proiectul şi să deschidem mallul la data estimată, pe 3 octombrie 2013”, subliniază David Hay, CEO al AFI Europe Romania. Lucrările la centrul comercial au început în mai 2012, iar până acum a fost realizată structură din beton a acestuia (foto).
Grad de ocupare de 70%
AFI Palace Ploieşti va dispune de spaţii comerciale cu o suprafaţă totală de 28.500 de metri pătraţi, distribuită între 100 de magazine, precum şi de 1.000 de locuri de parcare, atât supraterane cât şi subterane. Până în momentul de faţă centrul comercial este închiriat în proporţie de 70%, printre chiriaşi numărându-se un hipermarket Cora, Flanco, H&M, New Look, Reserved, Mussete, Timeout, Collins, Nike, Aldo, Motivi, Otter, Lee Cooper, Il Passo, B&B, Jolidon. Totodată, zona de food-court a mallului este complet ocupată, de branduri precum KFC, McDonald’s, El Bacha Restaurant, Quasi Pronti, Pizza Dominium, Thang Long şi Pizza Bonita.
În prezent, AFI Europe construieşte în România proiectul de birouri AFI Park, format din cinci clădiri de clasa A interconectate cu mallul AFI Palace Cotroceni din Capitală. În paralel, compania va mai dezvolta în perioada 2012-2013 alte trei proiecte – mallul AFI Palace Ploieşti, parcul de retail AFI Palace Arad şi centrul comercial AFI Palace B.NOI.