Vânzătorii de locuinţe noi din Capitală au pus în aplicare pe piaţa românească un instrument de marketing inventat de americani.
Până nu demult, fenomenul Black Friday („Vinerea Neagră” – ziua de după Ziua Recunoştinţei, recunoscută pentru reducerile substanţiale aplicate de retaileri), importat de pe meleaguri americane, era un instrument de marketing valorificat la noi în principal pe piaţa de produse electronice şi electrocasnice. Anul acesta s-au raliat însă la acest concept şi câţiva jucători din imobiliare. Aşa se face că vinerea trecută au fost lansate pe piaţă o serie de oferte promoţionale adresate în principal celor aflaţi în căutarea unei locuinţe noi – dar nu numai. Interesant este că unii vânzători de apartamente au decis să prelungească timpul acordat reducerilor, lansând promoţii valabile pentru mai multe zile.
Minus de până la 20% în Bucureştii Noi
Printre cei care au extins fenomenul Black Friday se numără agenţia imobiliară Victoria Consult, care promovează o serie de mini-ansambluri rezidenţiale amplasate în nordul Capitalei, în zona Dămăroaia-Bucureştii Noi-Pajura-Şoseaua Chitilei. Aceasta oferă clienţilor discounturi de până la 20%, cuprinse între 7.000 şi 14.000 de euro. Promoţia este valabilă între 23 şi 29 noiembrie 2012. „Pentru a beneficia de reducerile substanţiale de preţ, cumpărătorii vor trebui să semneze o oferta fermă de cumpărare, un antecontract sau contract de vânzare-cumpărare în perioada în care se desfăşoară promoţia. De asemenea, aceste preţuri minime sunt garantate strict în perioada promoţiei, conform regulii «primul venit, primul servit»”, notează reprezentanţii agenţiei.
Cumpărătorii interesaţi de această zonă a Capitalei pot achiziţiona un apartament nou cu două camere, cu o suprafaţă utilă de 67 de metri pătraţi, la un preţ de 55.000 de euro – cu 12.000 de euro reducere faţă de valoarea iniţială de achiziţie. Proprietatea este situată la primul etaj al unui bloc cu trei nivele construit în 2012. Cu o reducere de 14.000 de euro poate fi achiziţionat un apartament cu patru camere, o suprafaţă utilă de 81 de metri pătraţi şi o curte de 70 de metri pătraţi. Locuinţa are un preţ promoţional de 91.000 de euro, faţă de cel standard de 105.000 de euro. Pe de altă parte, o garsonieră cu o suprafaţă utilă de 26 de metri pătraţi costă 28.000 de euro, cu 7.000 de euro discount de la 35.000 de euro.
Loc de parcare gratis
Şi dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Fortuna Residence, situat în oraşul Bragadiru, de lângă Bucureşti, a lansat o promoţie prelungită cu ocazia Black Friday. Astfel, clienţii care vor rezerva o locuinţă în cadrul complexului vor beneficia de o reducere în valoare de 3.100 de euro (corespunzătoare unui loc de parcare subteran). Oferta este valabilă în perioada 23-27 noiembrie, adică inclusiv astăzi şi mâine. „Apartamentele sunt finalizate, deci cei care doresc achiziţionarea unui imobil se pot muta imediat. Vrem să ne diversificăm în permanenţă ofertele şi să ne pliem pe nevoile clientului”, spune Nicu Stângă, general managerul companiei promotoare a ansamblului, Premium Imobiliare.
Oferte speciale şi pentru chiriaşii de birouri
Febra reducerilor de la final de noiembrie a cuprins anul acesta şi jucătorii de pe segmentul de birouri. Astfel, compania Esop Consulting a anunţat exclusiv pentru vineri, 23 noiembrie, o ofertă promoţională pentru două clădiri office nou-construite din Capitală, promovate în exclusivitate. Astfel, proprietarii CSDA Siriului, un imobil de birouri de clasa A, situat în zona Aurel Vlaicu, au oferit chiriaşilor interesaţi trei luni fără chirie plus amenajarea gratuită a spaţiului ocupat. Chiria percepută pentru imobilul ce va fi inaugurat în primăvara anului viitor se ridică la 10 euro pe metru pătrat pe lună. Pe lista reducerilor se înscrie şi un business center situat în zona Barbu Văcărescu, ai căror proprietari au căzut de acord să ofere un loc de parcare gratuit la fiecare 40 de metri pătraţi închiriaţi. Chiria pentru acest complex se ridică la 10-12 euro pe metru pătrat. „Este pentru prima dată când proprietarii de clădiri de birouri adoptă metoda occidentală de a oferi stimulente mai mari clienţilor, în perioada în care se încheie ultimele dealuri din an, la sfârşit de noiembrie, în imediata apropiere a sărbătorilor de iarnă. Chiriile propuse pentru aceste proiecte sunt deja foarte competitive, iar bonusurile oferite doar de Black Friday se obţin greu pe piaţă pentru suprafeţe medii, solicitate de companiile de talie medie”, spune Alexandru Petrescu, managerul Esop Consulting.
iancu
Ma intereseaza, astept ofertele!