Campania este valabilă până la jumătatea lunii decembrie.
Willbrook International, compania dezvoltatoare a ansamblului rezidenţial de lux Oxford Gardens (din zona Băneasa), a lansat o campanie promoţională pentru vilele din cadrul complexului, valabilă până la data de 15 decembrie 2012. În această perioadă, preţurile vor porni de la 285.000 de euro + TVA pentru vilele nefinisate şi de la 385.000 de euro + TVA pentru cele finisate (valori valabile pentru o unitate locativă cu o suprafaţă de 325 de metri pătraţi). Spre comparaţie, anul trecut cel mai mic preţ cerut pentru o vilă în cadrul ansamblului Oxford Gardens era de 550.000 de euro, au precizat reprezentanţii Willbrook pentru www.imobiliare.ro.
Schimbare de focus: de la închiriere la vânzare
Până în prezent, locuinţele din cadrul ansamblului au fost destinate cu precădere închirierii, însă companiei dezvoltatoare intenţionează să se axeze de acum încolo pe vânzare, acesta fiind şi motivul pentru care a lansat o asemenea promoţie. „Ideea campaniei este aceea de a ajusta preţurile conform noilor realităţi economice, fără însă a altera conceptul de ansamblu de lux al Oxford Gardens. Nivelul discounturilor variază în funcţie de un complex de factori, cum ar fi: mărimea terenului pe care este amplasată vila, suprafaţa construită, numărul de camere, gradul de finisare, poziţia în cadrul complexului, facilităţi (piscină, suprafaţă grădină etc.)”, subliniază reprezentanţii Oxford Gardens.
După ce a fost lansat în toamna anului 2006, ansamblul de lux Oxford Gardens a fost finalizat anul trecut. Acesta se întinde pe un teren de 168.935 de metri pătraţi, situat în apropiere de pădurea Băneasa, şi este format din 204 de vile. Unităţile locative au suprafeţe cuprinse între 350 şi 650 de metri pătraţi construiţi şi dispun de loturi de teren de la 400 până la 1.300 de metri pătraţi, unde sunt amenajate grădini, terase şi chiar piscine private. Cumpărătorii vizaţi de către echipa de vânzări a Oxford Gardens sunt, în general, directori de companii, proprietari de afaceri sau expaţi, precum şi familiile numeroase.
Andrei
Am lucrat in Oxford si stiu ce e pe acolo. Casele sunt ok ca si compartimentare interioara, in schimb la exterior e jale. Loc de parcare numai pt o masina in fata casei (pe a 2-a trebuie sa o bagi obligatoriu in garaj), iar gradina din spate e fff mica, au cate o piscina minuscula si un petic de pamant asa. Vecinul de langa se poate uita lejer de la geam la superba sotie care face plaja. A, si asta numai la aprox 400 si ceva de mii de euro, pret pt o vila insiruita dintr-un calup de 6, trebuie sa ai grija sa nimeresti usa.
Tibi
Da, foarte bun pretul, si ai si vedere la podul de peste centura. Incredibil.
Marcel
Pretul este extraordinar. Este atat de ieftin incat cred ca nu este adevarat.