Topul ţărilor europene cu cele mai multe malluri în construcţie. Unde se situează România

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 5 Octombrie 2012, Ultima actualizare: 05 Octombrie 2012

Entuziasmul dezvoltatorilor este mânat de faptul că stocul local de retail modern este încă scăzut comparativ cu alte pieţe din regiune.

Deşi construcţia de proiecte de retail dă semne de încetinire pe piaţa locală, România ocupă totuşi un loc onorabil pe plan regional din acest punct de vedere. Potrivit unui raport de piaţă realizat de compania de consultanţă Cushman & Wakefield, ţara noastră se situează pe locul al zecelea (din 34) la nivel european în ceea ce priveşte livrările de spaţii comerciale programate până la finele anului viitor.

Astfel, la nivel naţional se află momentan în construcţie proiecte cu o suprafaţă cumulată de circa 250.000 de metri pătraţi. Spre comparaţie, în Bulgaria, care se situează pe locul 12, se află în dezvoltare centre comerciale cu un total de 235.000 de metri pătraţi. Totuşi, menţionează autorii raportului, volumul livrărilor anumite ţări, printre care şi România, ar putea fi mai mic decât cel estimat, ca urmare a amânării unor proiecte.

10 milioane de metri pătraţi până la finele lui 2013
La nivel european, stocul programat spre livrare până la finele anului viitor se ridică la 10 milioane de metri pătraţi (din care 4,5 milioane de metri pătraţi în a doua parte a lui 2012, iar restul în 2013). Pe primul loc la acest capitol se situează, la o distanţă detaşată faţă de alte ţări, Rusia, unde se află în construcţie 2,1 milioane de metri pătraţi de spaţii comerciale. Locul al doilea este ocupat de Turcia, cu 1,6 milioane de metri pătraţi aflaţi în curs de dezvoltare, jumătate din această suprafaţă urmând a fi construită în Istanbul. În Polonia, care se situează pe locul al treilea, se află în construcţie proiecte cu o suprafaţă cumulată de 730.000 de metri pătraţi. Clasamentul celor zece ţări cu cele mai multe centre comerciale aflate în curs de dezvoltare este completat de Franţa, Ucraina, Italia, Spania, Germania şi Norvegia, cu volume cuprinse între 720.000 şi 260.000 de metri pătraţi.

Un stoc de două ori mai mic decât media în UE
În momentul de faţă, piaţa locală dispune de un stoc modern de retail de circa 120 de metri pătraţi la mia de locuitori, ţara noastră ocupând locul al 26-lea la nivel european. Spre comparaţie, media la nivelul Uniunii Europene este de circa 250 de metri pătraţi la mia de locuitori. Ţara cu cele mai multe spaţii comerciale raportat la populaţie este Norvegia, cu un stoc de 700 de metri pătraţi la mia de locuitori. La polul opus se situează Serbia, cu un stoc de aproximativ 50 de metri pătraţi.

Rusia, campioană la construcţii noi
În ceea ce priveşte spaţiile comerciale livrate la nivel european în primele şase luni ale acestui an, datele Cushman & Wakefield aratp că au fost finalizate, în total, 2,4 milioane de metri pătraţi. Din această sumă, Rusia, Turcia şi Polonia deţin o pondere de 51%. În Rusia, au fost construite proiecte cu o suprafaţă totală de 725.000 de metri pătraţi, în vreme ce Turcia şi Polonia au consemnat un volum de livrări de peste 250.000 de metri pătraţi şi, respectiv, 235.000 de metri pătraţi.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În contextul pandemiei, parcurile de retail au avut de câștigat în fața mallurilor

Mallurile au resimțit efectele închiderii magazinelor cu produse neesențiale, dar și a restaurantelor și cinematografelor. Parcurile de retail din România s-au dovedit a fi mult mai reziliente în timpul...

citește mai departe
În cadrul ansamblului Dimri Residence va fi finalizată o clădire mixtă, de retail și birouri, în vara lui 2021

Imobilul va avea o suprafață de 7.000 de metri pătrați, peste 40% dintre spațiile comerciale disponibile aflându-se în discuții în vederea închirierii. Dezvoltatorul imobiliar Dimri Construction & Development, de...

citește mai departe
Dezvoltatorii se extind și în județele care duceau lipsă de proiecte comerciale moderne. Parcurile de retail, „pariul” momentului

În ciuda epidemiei de Covid-19, capitalele de județ sunt atractive pentru investitorii în proiecte de retail, datorită potențialului lor economic. Cel mai recent raport de piață realizat de compania...

citește mai departe
Românii n-au renunțat la cumpărături: aproape o treime dintre retaileri au avut vânzări similare sau mai mari în T3 2020 față de 2019, în ciuda scăderii traficului în magazine

Evoluția celor doi indicatori relevă că, deși merg mai rar în magazine, consumatorii sunt dispuși să cheltuiască mai mult într-o singură „vizită”. Deși retailul a fost unul dintre cele...

citește mai departe
Cele mai recente livrări de pe piața de retail. La cât ajunge stocul autohton de asemenea spații

Potrivit reprezentanților Cushman & Wakefield Echinox, piața de profil prezintă în continuare potențial de dezvoltare. În urma celor mai recente livrări de centre comerciale, stocul de retail modern din...

citește mai departe