Pentru a evita neplăcerile ulterioare, chiar dacă te grăbeşti, este bine să alegi cu grijă locuinţa în care vei sta poate ani întregi de acum încolo.
Toamna este vremea închirierilor – pentru studenţi, dar nu numai. Dacă te afli în căutarea unei oferte potrivite pentru tine, sunt câteva lucruri la care e bine să fii atent înainte de a bate palma pentru o anumită proprietate. Claudiu Haţegan, broker/owner al agenţiei Klauss & Partners, enumeră în cele de mai jos şapte aspecte care nu ar trebui să fie omise de un (potenţial) chiriaş:
1. Încheie un contract!
Un document legal va stabili cu claritate care sunt drepturile şi obligaţiile tale în calitate de chiriaş, dar şi pe cele ale celeilalte părţi. Te va proteja de asemenea de neplăceri precum a fi dat afară din casă sau refuzul proprietarului de a-ţi restitui garanţia la plecare.
2. Asigură-te că cel cu care vorbeşti are dreptul de a-ţi închiria casa!
Înainte de a semna contractul de închiriere, trebuie să verifici că cel cu care vorbeşti este într-adevăr cine pretinde că este – acesta va trebui să-ţi prezinte, pe lângă o carte de identitate, şi un act de proprietate sau un altfel de document care să ateste relaţia sa cu proprietarul de drept, atunci când acesta nu poate negocia direct cu tine (este plecat din ţară, este bolnav etc.).
3. Fă o estimare a costurilor totale!
Suma pe care o vei avea lunar de plătit pentru orice locuinţă nu este reprezentată doar de chirie, ci cuprinde şi întreţinerea. Pentru a evita situaţiile în care cheltuielile totale depăşesc posibilităţile tale financiare, informează-te încă de la început cu privire la cuantumul costurilor de întreţinere, atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă.
4. Alege o proprietate contorizată individual!
Pentru a nu te vedea nevoit să plăteşti la întreţinere mai mult decât ai consumat, asigură-te că apartamentul sau casa pe care vrei să o închiriezi este contorizat(ă) separat, având montate apometre şi repartitoare. Verifică consumul indicat de acestea în momentul în care te muţi.
5. Verifică instalaţiile electrice şi sanitare!
Înainte de a te decide să te muţi, asigură-te că instalaţiile electrice şi sanitare se află într-o stare bună şi sunt pe deplin funcţionale. De asemenea, stabileşte dinainte cu proprietarul cine va suporta cheltuielile de reparaţie în cazul apariţiei unor defecţiuni (este bine ca în contract să fie inclusă o clauză specifică în această privinţă).
6. Ia seama dacă apartamentul este bine întreţinut!
Este normal ca, înainte de a ţi se da în folosinţă un bun, acesta să se afle într-o stare bună de funcţionare. Apartamentul sau casa în care te vei locui ar trebui să fie igienizate şi curate (zugrăvite, îngrijite, să nu aibă gândaci etc.). Sunt şanse mici ca, după ce te vei muta, proprietarul să accepte să demareze astfel de lucrări.
7. Fii atent cu ce mobilier şi echipamente este dotată casa!
Înainte de a încheia un contract, asigură-te că apartamentul ales dispune de toate piesele de mobilier şi echipamentele de care ai nevoie. Este important ca acestea să fie într-o stare bună şi să ţi se potrivească, pentru că aici îţi vei petrece poate o bună perioadă de timp.
Citeşte şi: Topul cartierelor cu cele mai mici chirii la apartamente