Chiar şi o suprafaţă de circa 30 de metri pătraţi poate fi suficientă pentru cei cu gusturi rafinate.
La modul ideal, cu toţii ne dorim să locuim într-o casă (cât mai) spaţioasă, în care să ne putem desfăşura în voie şi pe care să o putem aranja după gustul nostru. Însă în cazul în care tot ce-ţi poţi permite acum este o garsonieră, nu trebuie să fii dezamăgit. Chiar şi un asemenea spaţiu poate fi transformat cu succes într-o locuinţă cât se poate de confortabilă şi, de ce nu, chiar stilată.
Pe Freshome.com poţi vedea un astfel de exemplu de amenajare. Locuinţa din imagini are o suprafaţă utilă de doar 34 de metri pătraţi (exact cât o garsonieră confort 1, veche sau nouă, de la noi) şi face parte dintr-un ansamblu rezidenţial din Gdansk, Polonia. A locui mai întâi într-o locuinţă de mici dimensiuni este un adevărat trend în ţara vecină, unde puterea de cumpărare a tinerilor este, ca şi în România, adesea limitată. Mai întâi de toate, este de menţionat faptul că acest apartament a beneficiat de ajutor profesionist: designerii Helena Michel şi Adam Michel de la Michel Design Studio, în colaborare cu tâmplarul Konrad Ordecki şi dezvoltatorul RAI Przedsiebiorstwo Budowlane.
Încă de la prima vedere, această garsonieră se conturează ca o ilustrare perfectă a îmbinării dintre funcţionalitate şi stil. Intrarea în apartament şi uşa de la camera de baie sunt separate vizual prin amplasarea unui paravan de sticlă semitransparentă, ce înlătură senzaţia de aglomerare adesea specifică unei garsoniere. Pe de altă parte, designerii reuşesc să dea impresia de spaţiu prin faptul că optează pentru o bucătărie deschisă. Totuşi, din punct de vedere vizual, zona alocată pentru gătit este separată de cea a camerei de zi/dormitorului prin amplasarea unei mese în forma unui dreptunghi alungit. Avantajul acesteia este că poate fi folosită atât pentru a lua masa, cât şi pe post de birou.
Eleganţa apartamentului ia naştere şi prin combinarea celor două elemente cromatice predominante: albul şi negru. Apoi, calitatea şi designul deosebit al pieselor de mobilier (dulapurile de bucătărie, sofaua, măsuţa de cafea, covorul ce imită blana etc.) sunt elemente ce dau un plus de stil întregii locuinţe. Acestui spaţiu nu-i lipsesc nici câteva necesare accente de culoare: pe de o parte, parchetul de un maro deschis pune în valoare combinaţia de alb-negru. Pe de altă parte însă, piesa de rezistenţă la acest capitol este peretele din sticlă colorată, amplasat în bucătărie. Nuanţele intense de roşu şi portocaliu sparg monotonia mobilierului de culoare închisă şi dau un plus de viaţă locuinţei per ansamblu.
În deplină concordanţă cu restul casei, în baie, detalii precum lavoarul dreptunghiular sau bazinul ascuns de la toaletă amintesc mai degrabă de un hotel decât de un apartament. Un plus de „modernitate” se obţine prin utilizarea unor culori şi dimensiuni diferite pentru gresie şi faianţă, prin placarea asimetrică a pereţilor, dar şi prin integrarea în decor a unui accesoriu precum ceasul de perete de inspiraţie suprarealistă.
Sursă foto: Freshome.com
Citeşte şi: Locuieşti într-un apartament cu mansardă? Iată un model practic şi elegant de amenajare
Mihaela
Arata foarte frumos, aerisit si curat. Pana si pisica pare fericita intr-o asemenea ambianta 🙂
UnaAlta
Cu banii dati pe mobila, iti iei un apartament mai mare un pic si ceva mobilier mai modest.
Oricum arata fain.