În ciuda climatului economic dificil, investitorii nu ocolesc imobiliarele, însă sunt interesaţi doar de plasamentele sigure.
După valurile de ieftiniri din real estate ce au avut loc în ultimii ani, majoritatea ţărilor lumii, printre care şi România, se află încă în căutarea „pragului de jos”. Există însă, pe alocuri, şi excepţii – situaţii în care nu doar că preţurile s-au oprit din scădere, dar mai şi cresc de la o lună la alta. Capitala Marii Britanii este, cel puţin parţial, un exemplu sugestiv în acest sens. Potrivit datelor companiei de consultanţă Knight Frank, proprietăţile rezidenţiale de lux din centrul Londrei sunt acum cu 13,5% mai scumpe faţă de momentul de apogeu al pieţei, din martie 2008. Astfel, după ce au atins pragul de jos în martie 2009, locuinţele de pe acest segment se înscriu, din noiembrie 2010, pe un trend continuu ascendent. Pe parcursul lunii iulie, spre exemplu, preţurile caselor din centrul Londrei s-au majorat cu 0,5%, astfel încât valorile actuale se situează cu 10,3% peste cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Proprietăţile de peste 10 milioane de lire sterline, sub lupă
Cum se explică tendinţa susţinută de scumpire resimţită pe acest segment, când tot restul lumii se luptă cu scăderi? Răspunsul stă în potenţialul investiţional al proprietăţilor din centrul capitalei Marii Britanii. Fiind vorba de case scumpe dintr-o piaţă imobiliară stabilă şi cu tradiţie, acestea reprezintă un puternic punct de atracţie pentru jucători din întreaga lume interesaţi să-şi plaseze banii într-o investiţie sigură. Aşa se şi explică fatul că, în perioada mai-iunie, vânzările de case cu un preţ de 10 milioane de lire sterline sau mai mult au crescut cu aproape 30%, chiar dacă tranzacţiile cu locuinţe ce se încadrează în intervalul 2-10 milioane de euro au înregistrat un declin, ca urmare a unor modificări legislative.
Locuinţele medii, uşoare scăderi de preţuri
Atractivitatea Londrei în ochii investitorilor străini nu înseamnă însă că această capitală europeană este total imună la efectele crizei. Deşi proprietăţile londoneze de lux sunt clar privilegiate faţă de alte pieţe europene şi nu numai, datele Knight Frank indică o încetinire a ritmului de creştere a preţurilor, în contextul turbulenţelor economice resimţite la nivel mondial. Astfel, avansul de 0,5% din iulie este cel mai mic consemnat din noiembrie 2010 încoace.
Pe de altă parte, preţurile locuinţelor medii din Marea Britanie au scăzut cu 0,7% în iulie, situându-se acum cu 2,6% sub valoarea consemnată în aceeaşi perioadă a anului trecut. Tot pe un trend descendent se situează şi locuinţele de tip prime din zonele rurale, preţurile acestora fiind cu 4,8 mai mici la sfârşitul lunii iunie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Sursă foto: www.knightfrank.ro
Citeşte şi: Reşedinţe de lux pe malul apei: “castele” moderne, cu pădure şi piscină