Contractul de închiriere protejează atât proprietarul, cât şi chiriaşul. Având toate aspectele explicate clar, în scris, eventualele probleme ulterioare pot fi lămurite mult mai uşor.
Dacă eşti chiriaş, în momentul în care semnezi contractul de închiriere trebuie să urmăreşti:
- cine este responsabil de efectuarea reparaţiilor imobilului în condiţiile în care această necesitate apare
- care este data la care este plătită chiria
- cât de des te vei întâlni cu proprietarul, cu cât timp înainte îşi va anunţa vizita
- care sunt condiţiile care duc la rezilierea contractului
- citeşte cu atenţie contractul pentru a evita includerea unor rubrici cu care nu eşti de acord: redecorări, animale de casă, primirea oaspeţilor, gătit sau alte preferinţe ale proprietarului
- dacă hotărăşti să faci unele reparaţii, asigură-te că ai o împuternicire din care să reiasă acordul proprietarului
- garanţia – suma pentru evetualele reparaţii pe care le va necesita locuinţa; dacă nu ai provocat reparaţii neprevăzute, asigură-te că această sumă va fi returnată la încheierea contractului de închiere.
Ţine minte: Contractele de închiriere au valabilitate doar dacă sunt întocmite în scris, fiecare parte primind un exemplar.
Foloseşte termeni specifici şi evită construcţiile interpretabile şi evazive.
Dacă proprietarul apartamentului îţi propune un contract nescris, adică un acord verbal, ai grijă ca acest lucru să nu se întoarcă împotriva ta.
Neavând cum să dovedeşti înţelegerea stabilită anterior, rişti să te oblige să eliberezi imobilul oricând doreşte.
De exemplu, ar putea primi o ofertă de vânzare sau se mută nişte rude ale proprietarului în oraş care vor avea nevoie de o locuinţă.
Proprietarul poate cere anularea contractului doar la termenele scadente, trimiţând înştiinţări cu motivele de anulare ale contractului.
La rubrica: Alte Clauze poţi să adaugi împreună cu proprietarul, anumiţi termeni pe care îi doriţi respectaţi. Ideal ar fi să obţii o chitanţă în cazul în care plăteşti avans.
Sorin
Buna seara! Am realizat un contract de inchiere a unei garsoniere pe 6 luni. La momentul semnarii am pus de comun acord ca se vor realiza anumite reparatii in 2-3 zile pana la momentul mutarii in imobil. In ziua mutarii am aflat cu stupoare ca nu au fost realizate acestea + faptul ca lipseau o parte din mobilerul din momentul vizionarii + probleme de natura sanitara. Am discutat cu proprietarul despre renuntarea la contract tinand cont ca nu am stat nici macar o zi. Acesta refuza sa inapoieze banii de chirie si garantie datorati. Ce pot face in acest sens ? Am semnat un contract. Multumesc mult de ajutor.
Gica Contra
Gramatica, prietene Remax!
becky
Dar cine te obliga sa inchiriezi o ”cutie de carton” ? Atata timp cat acccepti sa inchiriezi ceva neplacut tie , ai cazut de acord asupra unui pret , nu poti profita sa locuiesti fara sa platesti cautand motiove dupa . indiferent de conditii! deschide ochii la inceput si nu te tine de critica aiurea cand ai putea ocoli acete situatii.
imobiliare ploiesti
Sunt perfect de acord cu tine, trebuie sa tii cont si de cum arata proprietatea inainte sa ceri o suma colosala pe el.
Bitzi
Ar fi excelent daca ar ajuta si cadrul legislativ in protejarea chiriasilor : adica un proprietar nu ar trebui sa poata inchiria o cutie de carton (exagerare intentionata); pentru inchirierea unei proprietati ar trebui stabilite niste norme minime de decenta, si aici cred ca doar prin intermediul unui cadru legislativ si eventual implicarii actorilor care actioneaza pe piata imobiliara se poate face o educatie in acest sens.