Volum dublu de tranzacţii în 2011. Vezi pe ce segment imobiliar

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 31 Ianuarie 2012, Ultima actualizare: 31 Ianuarie 2012

Unul dintre sectoarele real estate-ului autohton deţine un potenţial de creştere de pe urma situaţiei economice dificile din regiune.

Potrivit datelor companiei de consultanţă Cushman & Wakefield, volumul tranzacţiilor de închiriere de spaţii industriale a crescut cu aproape 100% în 2011 faţă de 2010. “La sfarsitul Q4 2011 puteam vorbi de o suprafaţă tranzacţionată de aproximativ 150.000 de metri pătraţi, faţă de 75.000 de metri pătraţi, la sfârşitul Q4 2010“, subliniază Gabriel Sfetcu, directorul departamentului industrial al Cushman & Wakefield România. Din acest volum al pieţei, reprezentanţii companiei au intermediat închirierea a 25.000 de metri pătraţi, ceea ce reprezintă o cotă de 15% din total.

Chirii relativ constante şi plus la închirieri
În anul care a trecut, precizează Sfetcu, au existat mai multe cereri din domeniul producţiei, dar nu au fost de neglijat nici solicitările venite din partea unor operatori logistici nou-intraţi pe piaţă, în urma fuzionării sau scindării unor companii deja existente. În ceea ce priveşte preţurile, acestea s-au menţinut anul trecut la un nivel relativ constant. Spre exemplu, pentru suprafeţe de 4.000-5.000 de metri pătraţi şi contracte pe o durată de minimum cinci ani, o valoare medie de închiriere se ridică la circa 3,8 euro pe metru pătrat pe lună (fără TVA). “Considerăm că în 2012 preţul chiriilor pe metru pătrat va rămâne relativ constant faţă de nivelul atins în Q4 2011. România poate profita de situaţia economică dificilă din vestul şi centrul Europei prin încurajarea companiilor din segmentul producţiei, astfel încât acestea să deschidă unităţi de cercetare şi producţie. Costurile de operare ale acestor noi unităţi de producţie vor fi mai mici în comparaţie cu cele din locaţiile din ţările de origine. Reducerea de costuri este determinată de costurile reduse ale forţei de muncă şi de facilităţile fiscale care pot fi obţinute de la guvernul României”, explică Sfetcu. Acesta estimează că, în măsura în care ţara noastră va reuşi să atragă astfel de companii anul acesta, volumul tranzacţiilor pe segmentul industrial va putea înregistra o creştere de aproximativ 20% comparativ cu anul trecut.

Citeşte şi 2012 pe segmentul industrial: focus pe proiectele la cerere. Ce ţine în frâu investiţiile speculative

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
România, printre țările din ECE care au încheiat anul pe plus la capitolul investiții imobiliare

Deși în primul semestru volumul achizițiilor s-a situat sub nivelul din 2020, piața a recuperat puternic în a doua jumătate a anului. România, Polonia și Slovacia sunt țările din...

citește mai departe
Cum au evoluat investițiile în activele imobiliare autohtone în S1 2021

Cea mai mare tranzacție înregistrată până acum în acest an a avut loc în trimestrul al treilea, pe piața de birouri din Capitală. Valoarea totală a investițiilor în activele...

citește mai departe
Volumul de spații logistice și industriale închiriate s-a majorat cu o cincime în S1 2021. „Majoritatea dezvoltatorilor sunt activi, având proiecte în derulare”

Atât din punctul de vedere al tranzacțiilor de închiriere, cât și din cel al livrărilor, Bucureștiul deține o cotă de peste 50% din piața de profil. În prima jumătate...

citește mai departe
2020, un vârf în materie de investiții imobiliare. Previziunile pentru 2021

Ponderea covârșitoare a activității de tranzacționare a fost generată, anul trecut, de segmentul de birouri. Potrivit unui raport de piață publicat de compania de consultanță Colliers, anul 2020 a...

citește mai departe
Creștere accelerată pe piața de spații logistice și industriale în 2020

Contextul pandemiei a determinat o intensificare a cererii de asemenea spații, atât pe segmentul de închirieri, cât și pe cel al noilor dezvoltări. Piața locală a spațiilor logistice și...

citește mai departe