Doar în domeniul asigurărilor şi intermedierilor financiare au fost înmatriculate mai multe firme în primele 11 luni din 2011.
În anul ce se apropie de sfârşit construcţiile şi imobiliarele s-au numărat printre cele mai dinamice sectoare de activitate din punctul de vedere al deschiderilor de noi firme. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele 11 luni din 2011 au fost înmatriculate 1.737 de firme ce au ca obiect de activitate tranzacţiile imobiliare, cu 34% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost deschise 1.299 de firme. În această categorie sunt incluse atât agenţiile imobiliare, cât şi firmele care se ocupă de vânzarea/cumpărarea şi închirierea/subînchirierea bunurilor proprii sau de administrarea unor imobile pe bază de comision sau contract. Acest ritm de creştere se situează pe locul al treilea în rândul diferitelor domenii de activitate.
Creşterea resimţită în domeniul construcţiilor a fost şi mai mare, respectiv de 45%, de la 7.853 de firme deschise în primele 11 luni din 2010 la 11.410 în 2011. Acesta este cel de-al doilea sector ca dinamică, fiind depăşit doar de cel al asigurărilor şi intermedierilor financiare, care a înregistrat o majorare de 64% în ultimele 12 luni.