Pretul chiriilor pentru apartamentele situate in ansambluri rezidentiale au scazut in medie cu 15-20% in acest an, comparativ cu sfarsitul anului 2008.
In functie de criza financiara, de cat timp va persista, preturile vor continua sa scada, pentru ca cei care au investit in apartamente, in anii trecuti, le vor scoate la inchiriere, pentru a mai amortiza din investitii.
“2009 a adus pe piata chiriilor la apartamente noi scaderi ale preturilor de 15-20 de procente. Toti cei care au facut investitii cu ajutorul bancilor le scot acum la inchiriere pentru a mai putea recupera din investitii.
Investitorii nu pot sa vanda sub pretul de achizitie pentru ca nu le permit institutiile de unde au contractat creditele” , a declarat pentru cotidianul.ro Matei Malos, general manager al site-ului imobiliar magazinuldecase.ro .
Chiar si asa, cu preturi mai mici de 20% ale chiriei, apartamentele noi sunt mai scumpe la inchiriere decat apartamentele vechi cu aproximativ 50%.
“Sunt mai scumpe apartamentele noi, dar majoritatea proprietarilor le inchiriaza mobilate si utilate, ceea ce constituie un real avantaj”, a precizat Matei Malos.
Este posibil ca, pana la finalul lui 2009, preturile la chiriile apartamentelor noi sa scada din cauza crizei, dar si din cauza ofertei tot mai mare de unitati locative.
“In incercarea de a-si recupera o parte din lichiditati, multi dezvoltatori din Bucuresti, dar si din tara incearca acum sa isi inchirieze apartamentele.
Este una dintre strategiile la care recurg pentru a-si amortiza din cheltuieli, vanzarile actuale fiind departe de estimarile din urma cu doi-trei ani”, potrivit lui Daniel Crainic, directorul portalului www.imobiliare.ro .