O companie americană producătoare de sisteme de irigaţii a inaugurat recent o unitate de producţie în cadrul Ploieşti West Park.
Ţara noastră prezintă interes pentru jucătorii din sectorul agricol şi cel al industriei uşoare, spun reprezentanţii companiei de consultanţă Jones Lang LaSalle (JLL). “O dovadă în acest sens este faptul că alte companii multinaţionale şi-au deschis sau urmează să îşi deschidă noi fabrici şi unităţi pe teritoriul României, creând totodată noi locuri de muncă”, subliniază aceştia.
O tranzacţie intermediată recent de JLL a fost achiziţia unui teren de către firma americană The Toro Company, în cadrul Ploieşti West Park. Pe această proprietate a fost amenajată o fabrică de micro-sisteme de irigaţii, ce a necesitat o investiţie de aproximativ 20 de milioane de euro. „Planul de extindere al companiei Toro viza iniţial închirierea unei locaţii pentru crearea unui nucleu de operaţiuni în estul Europei. Jones Lang LaSalle a consiliat Toro în privinţa proprietăţilor disponibile şi a oportunităţilor de sprijin pentru investiţii oferite de guvernul României, în urma cărora Toro a decis modificarea strategiei şi cumpărarea unui teren de 3,5 hectare în cadrul Ploieşti West Park, parc dezvoltat de Alinso Group”, subliniază Marius Scuta, directorul departamentului industrial-logistic al JLL. Pe lângă serviciile de intermediere, Jones Lang LaSalle a oferit şi servicii de project şi cost management pentru faza de execuţie a fabricii Toro. Unitatea de producţie a fost construită în termen de cinci luni, iar o parte a investiţiei a fost suportată de statul român.
Împrejurimile Bucureştiului, în vizorul investitorilor
Potrivit reprezentanţilor JLL, noile investiţii în unităţi de producţie vor fi plasate în perioada următoare în oraşe-satelit ale Bucureştiului, precum Ploieşti sau Piteşti, datorită costului mai mic al forţei de muncă, precum şi finalizării unor proiecte importante de infrastructură. „Ploieştiul este de asemenea vizat de furnizorii americani ai industriei petroliere (Lufkin Industries, Cameron) şi ai industriei auto, care investesc în continuare în construcţia propriilor fabrici”, spune Irina Iliescu, consultant senior în cadrul departamentului industrial-logistic al JLL.