Deşi în primele luni din 2011 locuinţele au înregistrat scumpiri uşoare, începând din mai acestea au revenit pe minus, contrabalansând creşterea.
Spre deosebire de perioada 2008-2010, anul acesta piaţa rezidenţială autohtonă s-a dovedit mult mai stabilă. Acest lucru este dovedit şi de faptul că, după primele opt luni din 2011, Indicele naţional calculat de www.imobiliare.ro arată că preţurile apartamentelor se situează la aceeaşi valoare medie ca la începutul anului. „În intervalul ianuarie-aprilie, preţurile au crescut uşor, dar, începând cu luna mai, au reintrat pe o pantă descendentă. Astfel, în august, preţul mediu cerut este la acelaşi nivel ca la începutul anului, 1.031 euro pe metru pătrat util”, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro. Acesta estimează că, până la finele lui 2011, perioadele de scădere vor alterna cu cele de creştere, însă variaţiile preţurilor vor fi moderate.
În luna august, Indicele imobiliare.ro a înregistrat o creştere de 0,5% faţă de luna precedentă după ce, în iulie, consemnase o scădere de 0,8%. Raportat la principalele mari oraşe ale ţării, în ultima lună preţurile au crescut în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov, dar au scăzut la Timişoara şi Ploieşti. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când Indicele imobiliare.ro indica valoarea de 1.116 euro pe metru pătrat, apartamentele din ţară sunt în prezent cu 7,6% mai ieftine.
Proprietarii din Capitală şi-au majorat pretenţiile în august
După două luni de scăderi, Indicele imobiliare.ro pentru Bucureşti arată, pentru august, o valoare medie de 1.182 euro pe metru pătrat util, ceea ce indică o majorare de 1,7% faţă de iulie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile apartamentelor din Capitală sunt, în medie, cu 4,2% mai mici. În ultima lună, apartamentele noi s-au scumpit cu 1,3%, până la 1.368 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, preţurilor locuinţelor vechi s-au apreciat cu 0,5%, până la o medie de 1.112 euro pe metru pătrat.
Şi în Braşov apartamentele s-au scumpit în luna august, ajungând la o medie de 870 de euro pe metru pătrat – cu 0,9% mai mult decât în iulie, dar cu 3,8% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2010. Locuinţele din ansamblurile rezidenţiale s-au ieftinit în ultima lună cu 0,2%, ajungând la valoarea de 913 euro pe metru pătrat. Pe de altă parte însă, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,9%, până la o medie de 866 euro pe metru pătrat.
Clujul, campion la scumpiri
În Cluj-Napoca au avut loc, în ultima lună, cele mai mari scumpiri pe segmentul apartamentelor. Astfel, preţul mediu cerut pentru locuinţele din oraş se ridică în prezent la valoarea de 962 de euro pe metru pătrat util, cu 6,9% mai puţin decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni. Apartamentele noi s-au apreciat în august cu 1,2%, până la 927 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au scumpit cu cu 0,7%, până la 981 de euro pe metru pătrat.
Preţurile cerute pentru apartamentele din Constanţa au rămas la acelaşi nivel din luna iulie, nivel similar de altfel cu media înregistrată cu un an în urmă. Valoarea consemnată de Indicele imobiliare.ro în acest oraş este de 955 euro pe metru pătrat. În ultima lună, apartamentele constănţene au avut o evoluţie contradictorie: pe de o parte, locuinţele noi s-au ieftinit cu 2,3% (până la 939 de euro pe metru pătrat), iar cele vechi s-au scumpit cu 0,4% (până la 957 de euro pe metru pătrat).
Timişoara, cele mai mari ieftiniri
În ultima lună, apartamentele din Timişoara s-au ieftinit cu 2,6%, revenind la nivelul atins în iunie, de 799 de euro pe metru pătrat. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile sunt în prezent cu 4,8% mai mici. În august, locuinţele noi s-au ieftinit cu 3,8%, până la 879 de euro pe metru pătrat util. Unităţile locative vechi s-au depreciat cu doar 1%, până la 799 de euro pe metru pătrat.
Apartamentele din Ploieşti s-au ieftinit cu 0,3% în ultima lună, ajungând la o valoare de 862 de euro pe metru pătrat util. Faţă de august 2010, preţurile actuale sunt cu 8,9% mai mici.
Adriana Lefter
Pentru a afla valoarea de piata a proprietatii dumneavoastra, va invitam sa consultati serviciul de evaluare online oferit de http://www.imobiliare.ro, accesand linkul https://www.imobiliare.ro/evaluator-pret/apartamente.
Vlad
Buna Ziua,
Cu permisiunea Dumneavoastra am citit evolutia preturilor apartamentelor vechi in Bucuresti,
Avand in vedere ca detinem in coproprietate in zona ultracentrala a Bucurestiului, ap.4 camere,vedere panoramica,2 balcoane si o terasa mare, doua boxe , centrala proprie a blocului, automata,renovat complet, etc.,bucatarie mare, spaptioasa,o baie si WC serviciu, ,suprafata totala de 122,16 m.p.
Va rugam o estimare aproximativa astazi, 21.10.2011, daca ar fi sa fie scos la vanzare, bine intretinut.Va multumim.
Cu stima,
Vlad