Volumul de solicitări de astfel de împrumuturi este unul îmbucurător, cred reprezentanţii băncilor.
La nici o lună de la startul efectiv al programului Prima Casă 4, câteva sute de români se bucură deja de obţinerea aprobărilor necesare din partea băncilor. „Avem circa 450 de dosare de credite aprobate, volumul de cereri este îmbucurător, credem că va contribui la menţinerea pieţei pe un palier acceptabil”, a declarat Ştefan Coroianu, directorul executiv al Direcţiei Managementul Produselor Retail din cadrul Băncii Comerciale Române (BCR). Potrivit informaţiilor transmise de BCR, instituţia financiară a înregistrat până acum solicitări de ordinul miilor pentru astfel de credite. În cadrul ediţiilor anterioare ale programului, banca a acordat aproximativ 15.000 de credite, cu o valoare totală de 600 milioane de euro.
BRD şi Alpha, la un pas de primele avize
Şi celelalte bănci participante active în a patra fază a programului au făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte soluţionarea dosarelor depuse de către clienţi. „Avem în acest moment peste 800 de cereri aflate în diferite stadii de aprobare la nivelul agenţiilor noastre, un număr important ţinând cont de faptul că programul a demarat oficial în data de 20 iunie 2011. Între aceste dosare se regăsesc şi unele rămase din perioada anterioară a programului”, spune Adrian Jantea, director Promovare şi Distribuţie Persoane Fizice în cadrul Băncii Române de Dezvvoltare (BRD). Potrivit acestuia, până acum BRD a acordat peste 8.500 de credite Prima Casă, în valoare de aproximativ 325 milioane de euro.
La rândul său, Ana Maria Tincu, Product Manager în cadrul Direcţiei de Dezvoltare Produse de Retail şi Vânzări a Alpha Bank, spune că şi instituţia pe care o reprezintă are un număr important de credite aflate în diferite stadii de aprobare, primele dintre acestea urmând a fi implementate săptămâna viitoare.
adi
INCREDIBIL,INCREDIBIL un director de banca declara pe fata ca crede (si evident ca vrea) sa contribuie la mentinerea preturilor prin acordarea de credite prin care sa faca “sclavi” pe 30 de ani la ei.Ca sunt interesati direct stiam dar ca au devenit asa disperati incat sa se dea pe fata,asta e premiera.Dosarele astea cred ca sunt alea ramase de la prima casa 3 + un lector cu apartament in titan:)) ca intre timp oamenii au inteles cum sta treaba,eu cred ca peste grila norarilor nu se va mai vinde nimic