Proiectul Select Residences dezvoltat de Anchor Grup avansează. Până acum au fost pre-contractate 40% din apartamentele ansamblului

scris de Corina Sfia in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 1 Septembrie 2022, Ultima actualizare: 07 August 2024

Select Residences, cel mai nou complex rezidențial premium din portofoliul companiei Anchor Grup este amplasat pe Calea Dudești nr. 186 – zona Dristor/Vitan, lângă InCity Residences -, Ansamblul cuprinde 347 apartamente – studiouri, apartamente cu 2 și 3 camere, precum și duplexuri cu 3, 4 și 5 camere – în trei clădiri.

În prezent, din totalul de 347 apartamente au fost pre-contractate 139 unități, în doar două luni de la lansarea vânzărilor. Ansamblul este în construcție iar data estimată a livrării fiind în a doua jumătate a anului 2024.

”Suntem mândri de rezultatele impresionante obținute de echipa noastră de vânzări din departamentul rezidențial. Pentru o piață extrem de competitivă, vorbim de încă o confirmare a calității proiectului nostru, dar și a nivelului ridicat de expertiză a tuturor celor implicați în proiect. Ținând cont de cererea ridicată a pieței pentru proiecte rezidențiale poziționate în zone centrale, cu un raport bun calitate-preț, dar care oferă și oportunități multiple de investiție, suntem încrezători că Select Residences își va atinge targetul”, declară Affan Yildirim, Director General, membru în Consiliul de Administrație al Anchor Grup și membru al Consiliului de Administrație al Shopping MallDova.

Din cele 139 unități pre-contractate până în prezent, majoritatea apartamentelor contractate sunt studiouri și apartamente de 2 camere, cu suprafețe utile ce variază între 46 și 75 mp, plus balcoane.

Anchor Group este dezvoltatorul primului mall construit în România, București Mall, urmat de proiectul Plaza România. În ceea ce privește proiectele rezidențiale, compania a construit în special în sectorul 3 al capitalei, proiecte precum InCity Residences, care include peste 500 de apartamente în patru blocuri și Pallady Towers, cu peste 200 de apartamente în două clădiri.

Portofoliul Anchor Grup include, de asemenea, clădiri de birouri: Anchor Plaza Offices și Plaza România Offices. Compania este condusă de Affan Yildirim, Director General, membru în Consiliul de Administrație al Anchor Grup și membru al Consiliului de Administrație al Shopping MallDova.

 

Corina Sfia, jurnalist de profesie, are o experiență de peste 16 ani în audio-vizual, comunicare și content marketing. S-a alăturat echipei Imobiliare.ro în anul 2021, iar în prezent este Video Content Manager și MC for events.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *