5 lucruri pe care le poți face pentru a transforma o locuință în “acasă”

scris de Corina Varlan in categoria Lifestyle
Publicat pe: 8 Iunie 2018, Ultima actualizare: 08 Iunie 2018

design interior locuinta

Locuința trebuie să reflecte personalitea, stilul de viață și obiceiurile tale, altfel poți ajunge rapid să te simți un străin în propria casă sau să ai senzația de neîmplinire și dezmăgire, sunt de părere specialiștii în design interior. Există însă o serie de lucruri pe care le poți schimba ușor și care te vor ajuta să îți pui amprenta pe o locuință și să o transformi în “acasă”.

“Atunci când locuința nu este adaptată nevoilor și aspirațiilor celor care locuiesc în ea apar frustările, dezamăgirile, neîmplinirile. Deseori se poate ajunge la depresie pentru că locuința este și o extensie a personalității noastre și o panoplie a amintirilor, dar și a realizărilor noastre”, a declarat pentru Imobiliare.ro designerul Adela Pârvu, fost redactor-șef pentru unele dintre cele mai cunoscute titluri în domeniul amenajărilor interioare și co-prezentator al emisiunii „Visuri la cheie”.

adela parvu design interior
Foto: Adela Pârvu

“Când deschizi ușa casei pășești în memoria minții și sufletului tău, iar dacă în acest spațiu e doar o colecție dezordonată de obiecte, care nu te definesc, evident că nu te regăsești în ea și ajungi să te simți neîmplinit. Eu cred cu tărie că atunci când vezi frumosul, trăiești frumos, iar mai departe trăind frumos ajungi să fii o persoană mai echilibrată, mai bună, mai atentă și mai altruistă cu ceilalți”, a mai adăugat Pârvu.

Și designerul Ștefania Țiplea este de acord că locuința trebuie să se plieze perfect pe stilul de viață al proprietarului.

stefania tiplea designer
Foto: Ștefania Țiplea

“Consider că interiorul unei locuințe reflectă personalitatea și obiceiurile proprietarilor, exact așa cum îmbrăcămintea ne reprezintă pe fiecare în partea; îmbăcăminte pe care o alegem pentru o anumită funcționalitate, formă sau estetică”, ne-a explicat ea.

“În caz contrar, destul de repede, proprietarul nu se va simți acasă, ci mai degrabă un străin în propria locuință. Dacă vorbim de stil de viață, probabil proprietarul va realiza, de exemplu, că a investit o sumă considerabilă într-o bucătărie extraordinară, dar pe care nu o folosește des pentru că nu îi place sau nu are timp să gătească”, a mai menționat designerul.

Există, însă, o serie de lucrurile pe care orice persoană le poate face pentru a transforma o locuință într-un loc pe care să îl numească “acasă”, în opinia Ștefaniei Țiplea.

1. Gândește-te cum poți să îmbunătățești camera în care îți petreci cea mai mare parte a timpului atunci când ești acasă.

design interior pentru locuinta ta

“Analizează foarte bine spațiul în care petreci cel mai mult timp pentru a vedea ce funcționează și ce nu și îmbunătățește acea zonă, fie că acest lucru înseamnă adăugarea sau eliminarea unui obiect de mobilier sau doar achiziția de perne decorative pentru a face canapeaua mai comodă”, sugerează designerul Ștefania Țiplea.

2. Decorează spațiile cu propriile fotografii.

design interior fotografii

“Când vine vorba de arta decorativă, poți încerca să înrămezi imagini pe care le-ai făcut în vacanță sau citate care înseamnă ceva pentru tine”, spune Țiplea.

3. Încearcă să aduci natura în casa ta.

design interior plante

Poți face acest lucru cumpărând câteva plante. Acestea oferă locuinței o senzație de prospețime, în opinia designerului.

4. Lumina este importantă.

design interior corpuri de iluminat

Nu ignora corpurile de iluminat, atunci când analizezi modalitățile prin care îți poți face căminul mai primitor. Poți schimba corpurile vechi sau poți adăuga unele noi.

5.  Evită seturile de mobilier.

cost design interior

“Nu alege seturi complete de mobilier. O să te simți mai tot timpul ca într-un magazin de mobilă în loc de <acasă>”, explică Ștefania Țiplea.

Adela Pârvu și Ștefania Țiplea vor participa ca speakeri la evenimentul anului în domeniul construcțiilor civile – CUIB. Imobiliare.ro este partener oficial al acestui eveniment care se va desfășura, în perioada 8-10 iunie, la Timișoara.

CUIB va cuprinde trei zile de conferințe și workshop-uri la care vor fi prezenți 24 de speakeri care le vor oferi participanților informații utile despre cele mai bune materiale pentru construcții și despre noile trenduri în design și amenajare interioară. Găsești AICI programul complet și lista invitaților.

Citește și: Care este costul real al amenajării unei locuințe? Adela Pârvu, designer: „De regulă, românii nu sunt realiști cu privire la buget”

Citește și: 6 lucruri pe care trebuie să le verifice un cumpărător pentru a se asigura că locuința de care este interesat dispune de finisaje interioare de calitate

Citește și: Vrei să îți construiești o casă sau să afli trendurile în design interior? Participă la CUIB, evenimentul anului în domeniul construcțiilor civile, și află sfaturile specialiștilor

Citește și: Care sunt tendințele anului 2018 în materie de finisaje. Evoluția pieței de profil în ultimii ani

Citește și: Care sunt cele mai importante aspecte ale unei case, în opinia arhitecților

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Elena

    Intradevar trebuie sa iti lasi amprenta asupra locului in care stai. Am fost incantata de noul apartament, frumos, spatios, in Cosmopolis, dar nu ma simteam acasa pana sa-l amenajez in stilul meu. Acum, nu m-as muta de aici. Este locul perfect in care sa iti faci casa 🙂

  • Care sunt cele mai importante aspecte ale unei case, în opinia arhitecților -Lifestyle – ImoExpert

    […] Citește și: 5 lucruri pe care le poți face pentru a transforma o locuință în „acasă” […]

  • Care sunt tendințele anului 2018 în materie de finisaje. Evoluția pieței de profil în ultimii ani -Lifestyle – ImoExpert

    […] Citește și: 5 lucruri pe care le poți face pentru a transforma o locuință în „acasă” […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
INTERVIU: Locuința, și loc de muncă, și școală – tendințele momentului în materie de amenajări interioare

Fiind nevoiți să petreacă mult mai mult timp în propria casă, românii sunt acum mult mai interesați de îmbunătățirea confortului locativ. În ciuda provocărilor din domeniul sanitar, anul trecut...

citește mai departe
Perdelele și draperiile pot transforma o încăpere – la ce trebuie să fii atent când le alegi? Plus: 4 idei de amenajare pentru sezonul de toamnă-iarnă

Dacă visezi la un decor „cu personalitate”, poți miza cu încredere pe combinarea unor stiluri de design diferite, dar complementare. Deși nu sunt, de regulă, foarte costisitoare, perdelele și...

citește mai departe
Rovere Mobili deschide în Timișoara al doilea showroom Veneta Cucine din România. Vezi cinci modele de bucătării premium

Potrivit reprezentanților companiei, în zona de vest există o cerere ridicată pentru soluții de mobilare de calitate superioară, pe fondul dezvoltării pieței rezidențiale locale. Furnizorul de mobilă italiană Rovere...

citește mai departe
Românii și decorarea pereților interiori: de la vopsea albă sau pastel la tapet floral sau în stil victorian

Livingul și camera copiilor sunt camerele pentru care se folosește cel mai adesea tapetul, opțiunile de design disponibile fiind foarte variate. Culoarea și designul pereților interiori pot schimba mult...

citește mai departe
Proprietarii investesc mai mult în amenajările pentru chiriași decât în cele pentru uzul propriu. Vezi cele mai în vogă stiluri de design

Investitorii sunt, de regulă, mai conectați la tendințele internaționale în materie de design interior și mai dispuși să se adapteze la acestea. Amenajarea apartamentelor sau a caselor care urmează...

citește mai departe