În zonele Dacia şi Cişmigiu s-au înregistrat cele mai mari scăderi ale chiriilor locuinţelor din centrul Bucureştiului.
În perioada de boom imobiliar, cu 350 de euro puteai închiria un apartament cu două camere într-unul din cartierele mărginaşe ale Capitalei, precum Rahova. Astăzi, cu aceeaşi sumă, poţi sta chiar în centrul Bucureştiului. Potrivit unei analize realizate de www.imobiliare.ro, un apartament cu două camere şi o suprafaţă de 50 de metri pătraţi poate fi găsit pe Calea Victoriei sau la Universitate pentru preţuri ce pornesc de la 350 de euro pe lună. În acelaşi timp, chiria pentru o garsonieră situată în centrul Bucureştiului porneşte de la 175 de euro pe lună. Acest preţ este cerut de proprietarul unei locuinţe nemobilate, de 24 de metri pătraţi, situată într-un imobil construit în 1947 pe Bulevardul Magheru.
Pe segmentul apartamentelor cu trei camere din centrul Bucureştiului, preţurile se situează în jurul valorii de 400 de euro lunar. Spre exemplu, o locuinţă cu o suprafaţă de 80 de metri pătraţi de la Universitate poate fi închiriată cu 430 de euro pe lună. Un apartament similar, situat însă la etajul 1 al unei vile de pe Calea Victoriei, poate fi găsit la 450 euro pe lună. În Piaţa Unirii, preţul cerut de proprietarii de apartamente cu trei camere, confort 1, porneşte de la 500 de euro pe lună.
Declin de până la 50% la apartamentele cu trei camere
Potrivit datelor www.imobiliare.ro, în decursul ultimelor 12 luni, cea mai mare scădere a chiriilor bucureştene centrale a avut loc pe segmentul apartamentelor cu trei camere. Preţurile cerute de proprietarii acestui gen de locuinţe s-au diminuat cu 50,6% în zona Dacia şi cu 38,2% în jurul Pieţei Romane. La locuinţele cu două camere, cel mai mult au scăzut preţurile solicitate în zonele Dacia şi Cişmigiu: 37,5% şi, respectiv, 31,4%. La garsoniere, cel mai mare declin a fost înregistrat de locuinţele din zona Cişmigiu – 31,4% – şi Dacia – 27,5%.
Clujul, cel mai „scump” oraş din restul ţării
În celelalte mari oraşe ale ţării, pretenţiile proprietarilor sunt, în majoritatea cazurilor, sensibil mai mici decât ale bucureştenilor. În Braşov, preţurile cerute lunar pentru garsoniere pornesc de la 150 de euro, iar cele ale apartamentelor cu două camere încep de la 200 de euro. Pe segmentul locuinţelor braşovene cu trei camere, proprietarii cer cel puţin 300 de euro.
În Cluj-Napoca, preţul solicitat pentru o garsonieră porneşte de la 210 euro pe lună. Pe de altă parte, chiriile apartamentelor centrale cu două şi trei camere pornesc de la 250 de euro şi, respectiv, 370 de euro pe lună.
În Timişoara, un apartament cu o cameră complet mobilat şi utilat, cu o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, poate fi închiriat pentru sume ce pornesc de la 190-200 euro pe lună. Preţurile solicitate pentru apartamentele cu două şi trei camere pornesc de la 230 de euro pe lună şi, respectiv, de la 320-350 de euro pe lună. Chirii mai ridicate sunt practicate în Piaţa Operei din Timişoara, unde preţurile cerute pentru un apartament cu două camere, confort 1, încep de la 350 euro pe lună, iar pentru cele cu trei camere depăşesc 400 euro pe lună.