3 indicatori de creștere pentru piața locuințelor. Plus: mini-profil de cumpărător

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 8 Iunie 2015, Ultima actualizare: 08 Iunie 2015

Per ansamblu, tranzacțiile continuă să fie susținute de împrumuturi bancare – Prima Casă, dar nu numai.

Anul 2015 a debutat pe un ton general optimist – în imobiliare în general și pe piața locuințelor în particular. Jucătorii din piață raportează un volum bun de vânzări, fapt ce explică din plin revigorarea apetitului pentru construcția de noi locuințe. „2015 e un an cu multe proiecte noi. Cerere există, iar condițiile bancare ajută foarte mult”, spune Mauricio Mesa Gomez, country manager pe România al dezvoltatorului spaniol Hercesa.

Citește și: Cronică rezidențială de primăvară: vânzările înfloresc, cumpărătorul iese din șablonul „Prima Casă”

http://www.dreamstime.com/stock-photo-apartment-house-building-image20000870

Tendința de creștere a pieței rezidențiale este atestată de cei indicatori majori din domeniul construcțiilor:

Potrivit datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS), în primul trimestru din 2015 au fost date în folosinţă, la nivel național, un număr de 9.232 de locuinţe, în creștere cu 11,63% (sau 962 de unități locative) față de perioada similară a anului trecut. Cel mai mare avans, de 734 de locuințe, a fost consemnat pe segmentul locuinţelor realizate din fondurile private. Raportat la nivel regional, cea mai mare creștere a volumului de locuințe finalizate a avut loc în regiunea Bucureşti-Ilfov (+1.023 locuinţe), în Centru (+615) și Sud-Est (+199). La polul opus, scăderi s-au înregistrat în regiunile Nord-Vest (-735 locuinţe), Sud-Vest Oltenia (-127) şi Nord-Est (-87). Atracția Capitalei în ceea ce privește dezvoltarea de locuințe este cât se poate de firească. „Comparativ cu Sofia, Bucureștiul are un potențial mult mai mare, atât ca populație, cât și ca potențial (financiar, n.red.) al cumpărătorilor”, subliniază Mauricio Mesa Gomez.

Construcțiile rezidențiale revin în capul listei
În ceea ce privește volumul lucrărilor de construcții, statisticile oficiale relevă un avans cu 13,4% (ca serie brută) în primele trei luni ale anului, comparativ cu 2014. De notat este că segmentul clădirilor rezidențiale a consemnat cea mai semnificativă creștere, respectiv 19,9%, urmat fiind de sectorul clădirilor nerezidențiale (cu 15%) și de cel al construcțiilor inginerești (cu 10,5%).

Apetitul crescut pentru dezvoltarea de locuințe este vădit și de evoluția autorizațiilor de construcție pentru clădiri rezidențiale. Potrivit INS, în primele patru luni din 2015 au fost emise la nivel național 10.531 de astfel de avize, în creştere cu 1,9% față de perioada similară a anului precedent. Din punctul de vedere al numărului efectiv de locuințe din imobilele autorizate, avansul este de 16,65% – de la 15.263 de unități locative în 2014, la 18.312 în 2015.

Comportamentul consumatorului, în schimbare
Față de perioada de boom, când deciziile de achizițiile se luau rapid, sub presiunea timpului și a prețurilor în rapidă ascensiune, astăzi cumpărătorii își permit să-și aloce mult mai mult timp pentru a sonda piața, pentru a analiza cu atenție opțiunile pe care le au la dispoziție. Totodată, spune Mauricio Mesa Gomez, clienții sunt mult mai educați, mai exigenți și au pretenții mai mari în ceea ce privește calitatea locuințelor pe care vor să le cumpere. Din punctul de vedere al localizării, spațiile verzi reprezintă un punct important de atracție, ca și apropierea de metrou.

Per ansamblu, piața continuă să fie susținută de achizițiile prin credite – Prima Casă, dar nu numai. În cazul ansamblului rezidențial Vivenda Residencias, dezvoltat de Hercesa, 80% dintre cumpărători apelează la împrumuturi.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe