3 avantaje ale statului în chirie

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Sfaturi, Chiriaşi
Publicat pe: 23 Ianuarie 2017, Ultima actualizare: 23 Ianuarie 2017

Pentru unii dintre noi, aceasta este o variantă mai bună decât contractarea unui credit pentru casă.

În condițiile actuale de piață, rata la bancă pentru un apartament este comparabilă – și, în unele cazuri, chiar mai mică – decât valoarea chiriei solicitate pentru o locuință similară. Acesta este motivul pentru care tot mai mulți chiriași ar prefera să investească mai degrabă în achiziția unei locuințe proprii. Cu toate acestea, statul în chirie are avantajele sale deloc de neglijat, mai ales pentru tinerii aflați la început de drum.

3 avantaje ale statului in chirie

Iată trei dintre cele mai importante:

1. Ești liber să te muți oricând:

În ultimii ani, piața muncii a devenit mult mai flexibilă, iar oportunitățile tale la acest capitol sunt mai numeroase. Atunci când stai în chirie, schimbarea locuinței pentru a te adapta cerințelor unui nou job (situat în altă zonă sau într-un alt oraș) este mult mai ușoară – comparativ cu varianta vânzării unei proprietăți pentru achiziția alteia noi. Această flexibilitate este avantajoasă și în cazul apariției unor schimbări pe plan financiar: când primești o majorare de salariu, te poți muta într-o locuință mai bună, iar când ai un venit mai mic, poți căuta o cazare mai ieftină.

2. Poți plăti doar pentru o cameră:

Un alt avantaj al statului în chirie constă în posibilitatea de a împărți costurile cu unul sau mai mulți colegi de apartament – o situație ce-ți permite să economisești! Spre comparație, atunci când faci un credit pentru o casă, plata ratei (și a celorlalte cheltuieli) intră exclusiv sub răspunderea ta (și a soțului/soției), ceea ce înseamnă o presiune financiară – și psihologică – mai mare.

3. Problemele casei sunt responsabilitatea proprietarului:

Atunci când o locuință este închiriată, eventualele defecțiuni apărute intră, de regulă, sub responsabilitatea proprietarului și nu a chiriașului – exceptând, desigur, situația în care stricăciunile au fost provocate de acesta din urmă. Același principiu se aplică și în cazul în care apartamentul sau casa are nevoie de o renovare și/sau reamenajare, iar unele piese de mobilier sau obiecte electrocasnice trebuie înlocuite.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Adrian Ciorita

    Buna ziua,
    In calitate de consultant imobiliar vă informez că de la 1 ianuarie 2016, cota forfetară neimpozabilă a cescut de la 25% la 40%.
    Să calculăm chiria netă, pentru o chirie de 100 euro/lună.
    Chiria impozabilă este de 60 euro. Am scăzut 40 euro, care este cota forfetară de 40% neimpozabilă.
    Pe chiria impozabilă se aplică procentul de impozit de 16%, adica 60 euro x 16% = 9,6 euro.
    Impozitul este de 9,6 euro (9,6% din întreaga chirie).
    Pe aceeaşi chirie impozabilă se plică procentul de contribuţie de sănătate (CASS) de 5,5%, adică 60 euro x 5,5% = 3,3 euro (3,3% din întreaga chirie).
    Totalul datoriei la stat este 9,6 euro + 3,3 euro = 12,9 euro.
    Ce rămâne? 100 euro – 12,9 = 87,1 euro.
    Care este procentul “dărilor” la stat? 12,9/100 = 12,9%
    Acesta este procentul care trebuie reţinut de proprietarii (persoane fizice) care închiriază un imobil: 12,9%. Este procentul datoriilor la stat.

  • Ionut

    Si eu sunt curios care sunt taxele catre stat cand inchiriezi legal.

  • George

    Buna ziua! Ai un apartament ca persoana fizica si il inchiriezi, lunar cu 1000 lei. Cat trebuie sa platesti, lunar la A.N.A.F.? Cum este mai avantajos, sa cumparam si sa il inchiriem? Ce parere aveti?

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum convingi proprietarul să te aleagă chiriaș pentru locuința lui, dacă ai animale de companie? Strategii propuse de un expert în imobiliare – VIDEO

Să găsești o locuință bună la un preț avantajos, într-unul dintre marile orașe din țară, pe parcursul sezonului de foc al închirierilor poate să pară o luptă pierdută, mai...

citește mai departe
Ce trebuie să știi despre viza de flotant. Acte necesare și alte informații utile

Te-ai mutat într-o locuință închiriată, în gazdă sau la cămin, iar acum ai nevoie de o viză de flotant? Iată cum o poți obține.  Viza de flotant este un...

citește mai departe
Ce verifici la vizionare? Recomandările expertului când vrei să închiriezi o locuință

Ai căutat o locuință online, ai găsit câteva opțiuni care par să ofere toate lucrurile pe care ți le dorești și acum te pregătești de vizionare. Am discutat cu...

citește mai departe
Cum cerni anunțurile de închiriere pentru a-ți găsi locuința perfectă? Sfatul expertului în imobiliare

Ai pornit în goana după chirie și acum ai ajuns în etapa în care cauți printre numeroasele anunțuri publicate online cu proprietăți de închiriat în speranța că vei găsi...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe