Suprafața cumulată a spațiilor de birouri având ca termen de predare anul 2019 ar depăși cu peste 50.000 de metri pătrați recordul stabilit în urmă cu zece ani.
Piața birourilor din București ar putea avea în 2019 un an-record în ceea ce privește livrările, potrivit estimărilor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Astfel, dacă toate proiectele anunțate vor fi finalizate la timp, Capitala va avea circa 377.000 de metri pătrați de noi spații de birouri.
Potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox, în prima jumătate din 2019 au fost predate birouri cu o suprafață de circa 128.000 de metri pătrați, în clădirile Renault Bucharest Connected, THE MARK, Oregon Park C, The Bridge II, Office 1 și Mihai Eminescu Offices. În cea de-a doua jumătate a anului, însă, volumul livrat ar putea fi dublu. Cele mai importante proiecte cu termen de predare anunțat în acest răstimp sunt Business Garden (41.000 de metri pătrați), Ana Tower (41.000 de metri pătrați), Expo Business Park (38.000 de metri pătrați), Globalworth Campus III (35.000 de metri pătrați), The Light I (23.000 de metri pătrați), Timpuri Noi Square 1b (20.000 de metri pătrați) și Equilibrium I (19.000 de metri pătrați).
2009, cel mai bun an de până acum pentru piața de birouri
De menționat este că cel mai bun an pentru piața locală din punctul de vedere al livrărilor de spații de birouri a fost 2009. Pe piață a intrat atunci un stoc nou de aproximativ 322.000 de metri pătrați – mai mic, deci, decât cel preconizat pentru 2019. Și anul 2008 a fost unul foarte bun, cu livrări de peste 300.000 de metri pătrați. Cele mai mari proiecte livrate în 2009 au fost BOC, Global City Business Park, Floreasca Business Park și Cubic Center, într-o perioadă în care dezvoltatorii erau activi în special în zona Pipera, iar dezvoltarea zonei Floreasca – Barbu Văcărescu era la început.
„Livrările din anul 2019 vin după doi ani cu o cerere consistentă, dar cu un nivel scăzut al livrărilor: în 2017 au fost finalizate proiecte cu o suprafață de 138.000 de metri pătrați, iar în 2018 dezvoltatorii au livrat 145.000 de metri pătrați. Noile proiecte au reușit să își securizeze din timp chiriași-ancoră importanți, precum grupurile financiare ING, Erste – BCR, Allianz sau firma de consultanță PricewaterhouseCoopers, într-o piață extrem de dinamică, în care cererea este la un nivel-record. Ținând cont de clădirile aflate în plin proces de livrare, putem spune că stocul de birouri din București a atins pragul de trei milioane de metri pătrați, dintre care un milion de metri pătrați au fost construiți în perioada 2014 – 2019.”
Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency Cushman & Wakefield Echinox
Creștere ușoară a chiriilor
Conform datelor companiei de consultanță, în prima jumătate a anului au fost închiriate în Capitală spații de birouri cu o suprafață cumulată de 196.000 de metri pătrați. Cele mai mari tranzacții încheiate au fost cele semnate de Ericsson (16.000 de metri pătrați în West Gate), de eMag (15.000 de metri pătrați în Swan Office Park), de ING Tech (13.000 de metri pătrați în Dacia One) și Allianz (9.000 de metri pătrați în Globalworth Campus).
În această perioadă a avut loc o ușoară creștere a chiriilor de referință pentru spațiile de birouri din CBD (Central Business District, n.red.), unde clădirile premium se închiriază la un nivel cuprins între 17,5 și 19 euro pe metru pătrat pe lună, în timp ce, în zona Centru – Nord, acestea ajung la valori de 15,5 – 17 euro pe metru pătrat pe lună.
IMM-urile care concurează firmele de IT&C la închirierea de spații în clădiri de birouri -Ştiri imobiliare – ImoExpert
[…] Citește și: 2019 poate aduce în București cele mai mari livrări de birouri de până acum […]