Stocul comercial modern din România este distribuit aproximativ egal între segmentul de birouri, cel de retail și cel logistic.
Pe parcursul anului 2019, dezvoltatorii imobiliari au livrat, la nivel național, spaţii comerciale moderne (de birouri, retail și logistice) în suprafață cumulată de peste un milion de metri pătrați, relevă o analiză întreprinsă de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. În ultimii 25 de ani pragul de un milion de metri pătrați a mai fost depășit, la capitolul livrări, în anii 2008 și 2016, astfel că 2019 a fost unul dintre cei mai dinamici ani în ceea ce privește activitatea de dezvoltare.
O piață de 12 milioane de metri pătrați
În momentul de față, stocul cumulat de spații comerciale moderne din România a urcat aproape de pragul de 12 milioane de metri pătrați, suprafață distribuită aproximativ egal între cele trei segmente de piață. Ținând cont de planurile anunțate de dezvoltatorii imobiliari activi pe piața locală, consultanții Cushman & Wakefield Echinox sunt de părere că anul 2020 se preconizează a fi, per ansamblu, comparabil cu 2019. În condițiile în care este de așteptat ca sectoarele office și industrial să înregistreze o ușoară scădere a livrărilor, dezvoltatorii de centre comerciale ar putea deschide proiecte noi și extinderi ale unor centre existente cu o suprafață cumulată de circa 235.000 de metri pătrați – ceea ce ar echivala cu o creștere de aproape 50% faţă de anul precedent.
„Piața imobiliară își continuă evoluția sănătoasă, având reacții firești la evenimentele din economia locală și globală. După ce în ultimii trei ani dezvoltatorii au fost activi în special în sectoarele de birouri și spaţii logistice, 2020 va fi un nou an de referință pentru piața de retail prin livrarea unor noi proiecte relevante, precum extinderea proiectului Colosseum din București cu o zonă reprezentativă de fashion și entertainment sau inaugurarea proiectelor AFI Palace Brașov, Dâmbovița Mall din Târgoviște și Shopping City Târgu Mureș. Piața locală continuă să prezinte oportunități de investiții pe toate segmentele, beneficiind de prezenţa în rândul chiriașilor a unora dintre cele mai mari companii din lume.”
Oana Iliescu, Managing Director, Cushman & Wakefield Echinox
Citește și: „Semne bune” pentru 2020: Terenuri pentru peste 6.000 de apartamente, plus birouri, cumpărate în 2019
Bucureștiul deține 50% din stocul comercial național
Pe parcursul lui 2019, Bucureştiul a continuat să domine piața imobiliară locală, cu o cotă de peste 52% din spaţiile nou livrate, Capitala fiind urmată de Timișoara (11%), Sibiu (8%) și Cluj-Napoca (7%). De altfel, cu un stoc comercial modern (birouri, retail și spații logistice) de circa șase milioane de metri pătrați, Bucureştiul cumulează 50% din stocul național. Cota de piață deținută de cel mai mare oraș al țării este mai ridicată în sectorul de birouri (80%) și mai scăzută în sectorul de retail (30%).
Cele mai reprezentative proiecte finalizate pe parcursul anului 2019 sunt Promenada Mall Sibiu, DN 1 Value Center și extinderea Iulius Mall Timișoara, pe segmentul de retail, Renault Bucharest Connected, Business Garden și Expo Business Park, pe segmentul de office, respectiv hale logistice sau industriale dezvoltate de companii precum WDP, CTP sau Element Development pentru companii precum Pirelli, Arctic, LPP sau Faurecia.
Bucureştiul, pe primul loc într-un top mondial al celor mai bune orașe pentru lucrul de acasă -Ştiri imobiliare – ImoExpert
[…] Citește și: 2019, comparabil cu 2008 la livrările de spații comerciale moderne. Cum se întrevede 2020 […]