2010, mai bun decât 2009 pentru vânzarea de locuinţe noi

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 13 Ianuarie 2011, Ultima actualizare: 13 Ianuarie 2011

Investitorii care deţin portofolii de apartamente pe piaţa românească au încheiat anul trecut cu 40-50% mai multe tranzacţii decât în cel precedent.

La prima vedere, 2010 nu a fost un an cu mult diferit faţă de cel precedent. Preţurile şi-au continuat tendinţa descendentă, iar cumpărătorii încă nu şi-au recăpătat încrederea în piaţă. Pentru anumiţi jucători din piaţă însă, 2010 a fost, cel puţin dintr-un anumit punct de vedere, un an mai bun. Astfel, doi dintre investitorii de portofoliu majori activi pe piaţa autohtonă au raportat o creştere semnificativă a vânzărilor. Potrivit Danielei Iosif, marketing & business development manager în cadrul Benevo the Homes Store, în 2010 compania pe care o reprezintă a vândut 50 de apartamente noi, prin contracte de vânzare-cumpărare şi rate la dezvoltator. Amplasate în ansamblurile Primăvara şi Rose Garden, unităţile locative tranzacţionate au o valoare cumulată de 3,6 milioane de euro. Spre comparaţie, în 2009 clienţii companiei au semnat contracte de vânzare-cumpărare şi plată în rate pentru 32 de apartamente.

Tot o tendinţă ascendentă este raportată şi de un alt investitor prezent pe piaţa autohtonă. Fondul norvegian România Invest a vândut în 2010 un număr de 62 de apartamente, în toate ansamblurile rezidenţiale pe care le deţine în portofoliu. În topul preferinţelor clienţilor s-a situat zona Titan, cu proiectele Evocasa Optima şi Evocasa Armonia. În 2009, norvegienii au reuşit să vândă doar 45 de unităţi locative.

Problema celor care vor să cumpere: puţine proiecte vandabile
Spre deosebire de tranzacţiile de vânzare-cumpărare, datele transmise de investitorii de portofoliu nu sunt la fel de încurajatoare şi la capitolul achiziţii. Astfel, portofoliul Benevo a crescut anul trecut doar prin luarea în proprietate a 100 de apartamente finalizate (din cele 907 antecontractate iniţial), fără a iniţia noi tranzacţii. Localizate în Bucureşti, unităţile locative preluate anul trecut au o valoare de piaţă de circa 8,5 milioane de euro, spune Daniela Iosif.

Pe de altă parte, România Invest nu şi-a atins targetul stabilit pentru cumpărarea unor noi locuinţe. Astfel, deşi în prima parte a anului trecut compania a anunţat că dispune de un buget de 40 de milioane de euro pentru achiziţia de apartamente off-plan pe piaţa românească, acesta nu a fost epuizat pe parcursul lui 2010. „Anul trecut a fost un an dificil pentru achiziţii. Am căutat mult, dar am găsit puţine apartamente care să fie vandabile. Mă refer aici la locuinţe care să aibă o suprafaţă rezonabilă, o situare avantajoasă în oraş, un preţ convenabil şi, cel mai important, să fie construite ireproşabil. Din acest motiv, ne-am concentrat mai mult pe locuinţele pe care le aveam deja în portofoliu, care au trecut de toate verificările noastre riguroase şi care s-au dovedit a fi pe gustul clienţilor”, explică Nimrod Zvik, director de marketing în cadrul Be Igloo (organizaţia de vânzări a România Invest).

O perioadă propice pentru achiziţii, dar la un bun raport calitate-preţ
În ciuda numărului redus de achiziţii realizate anul trecut, investitorii de portofoliu nu ezită să-şi reseteze obiectivele pentru 2011. „Vom lua în proprietate circa 138 de unităţi antecontractate la acest moment şi vom achiziţiona alte 170 de unităţi în Bucureşti. Este o perioadă bună pentru achiziţii, dacă luăm în considerare evoluţia preţurilor în perioada 2008-2010”, subliniază Daniela Iosif. Aceasta precizează că luate în vizor sunt locuinţele vandabile sau închiriabile în actualele condiţii de piaţă: apartamente cu suprafeţe mai mici, în proiecte finalizate, locuite, amplasate în zone semicentrale.

Potrivit lui Nimrod Zvik, cumpărarea unor noi pachete de apartamente se află pe lista de priorităţi a România Invest şi pentru anul în curs. „Avem un buget alocat de 45 milioane euro în această direcţie, dar, din nou, ne lovim de problema proiectelor viabile, atât de greu de găsit. Consider că o perioadă de criză este o perioadă bună pentru achiziţii, atât pentru clienţii finali, cât şi pentru investitori. Iar argumentul preţului mic este poate cel care cântăreşte cel mai greu atunci când spun acest lucru”, explică el. Zvik precizează că proiectele vizate de companie ar trebui să fie amplasate în zone bune, cu acces facil la mijloacele de transport în comun, cu apartamente noi de suprafaţă medie, preţ rezonabil şi construcţie de calitate.

Părerile cititorilor
6 păreri
  • victor

    poate nu le-ai vizitat pe toate, intra si pe north-lane.ro si daca-i “jalnic construit” o sa primesti bonus ce vrei.

  • victor

    de ce sunt teparii, ai cumparat ceva de la ei ?

  • silviu p

    Studiul reflecta exact situatia din piata ! Proprietatile bune sunt foarte greu de gasit si -n plus preturile lor nu au scazut mai mult de 20-30%.
    Firmele de investitii si investitorii privati se confrunta cu aceias problema, dispun de lichiditati si nu au ce sa cumpere ! Pretul proprietatilor bune o sa creasca usor spre sfarsitul anului, pt ca : numarul lor este redus si exista cerere !

  • george

    romanul vrea sa cumpere pe degeaba..nicaieri in lume nu au scazut ca la noi preturile

  • paun violeta

    buna ziua, din pacate, studiul spune adevarul
    nu exista oportunitati pe piata pt achizitii de imobile care sa fie atractive dpdv pret calitate
    ansamblurile noi sunt jalnic construite, iar cele vechi nu stii la ce sa te astepti
    eu caut de un an sa iau ceva

  • MariusD

    Feriti-va cat puteti de Nimrod Zvik( Be Igloo – România Invest).SUNT CE MAI MARI TEPARI!!!!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Piața rezidențială în primul trimestru din 2022: prețurile, cererea, oferta și tranzacțiile

Prețurile apartamentelor din cele mai mari centre regionale s-au menținut pe o traiectorie ascendentă, în ciuda declanșării conflictului militar din Ucraina Potrivit celui mai recent raport de piață realizat...

citește mai departe
5 sfaturi pentru a-ti vinde locuinta in timpul sarbatorilor de iarna!

In aceste zile, in preajma sarbatorilor, unii se gandesc deja la vacanta, altii la mancarurile traditionale, iar tu la faptul ca nu vei gasi cumparator pentru proprietatea ta. Nimic...

citește mai departe
Ce documente trebuie sa prezint atunci cand imi vand apartamentul?

La vanzarea unui apartament proprietarul trebuie sa prezinte urmatoarele documente: -actul de proprietate asupra apartamentului, care poate fi dupa caz: contract de vanzare-cumparare, certificate de mostenitor, contract de donatie,...

citește mai departe
Ce este certificatul de performanta energetica si ce schimbari va produce pe piata imobiliara?

Certificatul de performanta energetica va deveni obligatoriu din 20 iulie 2013, vanzarea sau inchirierea unei locuinte fiind imposibila in lipsa acestui document. Ne propunem sa patrundem dincolo de rigiditatea...

citește mai departe
Peste 3.600 de locuinţe construite prin ANL vor putea fi vândute chiriaşilor

Perioada minimă de închiriere înainte de cumpărare este de un an, în loc de trei ani, cât prevedea legea iniţial. Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre în urma căreia...

citește mai departe