Vești bune pentru românii care vor credite ipotecare. C...
Din 1 ianuarie 2025, valoarea indicelui de referință pentru creditele...
Tendința de digitalizare din sectorul bancar, oricât de puternică ar fi, nu poate înlocui nevoia oamenilor de a avea alături un expert atunci când solicită finanțare, în special în cazul împrumuturilor dedicate achizițiilor imobiliare. Acest rol va fi ocupat din ce în ce mai des în viitorul apropiat de brokerii de credite, așa cum se întâmplă și în alte țări europene.
"Achiziția unui imobil este o decizie de viață în care elementul de <convenience> (n.r. comoditate) contează mai puțin. E diferit atunci când îți iei un card de credit de pe canapea de pe telefon sau un credit de consum. Atunci riscul de a greși contează mai puțin. În real estate, pentru că până la urmă finanțarea este un mijloc către obiectivul de a achiziționa o locuință, vrei să nu ai surprize în acest proces și vrei întotdeauna să existe un expert care spune - da, ai luat decizia bună în situația ta. Acest lucru este foarte greu de înlocuit și de digitalizat 100%", a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2024.
Mai mult, în ciuda progresului apărut în domeniu, inteligența artificială nu va putea să ocupe cu succes rolul specialistului care trebuie să fie alături de consumator.
"Am văzut chiar în Elveția, care este o societate cu mult în fața noastră, că indiferent câte date ai avea și ce machine learning ai folosi, atunci când iei genul acesta de decizii componenta umană care-ți acoperă frica de a greși este aproape imposibil de înlocuit", a menționat reprezentantul Imobiliare.ro Finance în cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar.
Astfel, digitalul și sectorul de brokeraj de credite trebuie văzute, mai degrabă, ca două canale alternative ale băncilor, fiecare cu rolul său în relația cu consumatorii.
Estimările de la nivelul pieței arată că, în momentul de față, doar 35%-40% din totalul creditelor noi ajung să fie acordate în România prin intermediul unui broker, sub media înregistrată la nivel european. Tendința este însă ca acest procent să crească considerabil în viitor.
"Direcția aceasta este evidentă. Băncile își reduc amprenta de retail și numărul de angajați, iar oamenii au nevoie de experți", a spus Niculae.
Numărul total de bănci din România a scăzut din 2013 și până în 2023 cu 20%, iar numărul sucursalelor s-a redus în același interval de timp de la aproape 5.500 de unități la circa 3.500 de unități, reflectând astfel un declin cu 36% la acest capitol, conform datelor prezentate în cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar. Mai mult, dacă în 2013 numărul angajaților din bănci depășea pragul de 58.600 de persoane în 2023 era vizibilă deja o reducere a acestuia cu 12% până la aproape 51.500 de angajați.
În acest context, brokerii de credite preiau o parte din forța de vânzări și ajută băncile să-și crească acoperirea, lucru pe care ar putea să-l facă mai costisitor doar prin extindere teritorială și care merge în contra trendului ultimilor 10 ani.