Pe piața închirierilor de locuințe luna septembrie este una marcată, în mod tradițional, de o creștere a activității, dar și a prețurilor, în contextul unei cererii mai mari venite pe fondul întoarcerii tinerilor pentru începerea unui nou an universitar.
“Vedem un surplus de 20% până la 25% la nivelul cererii, ceea ce se corelează cu diminuarea ofertei și, până la urmă, cu prețuri mai mari”, a declarat Daniel Crainic, Chief Marketing Officer Imobiliare.ro, în cadrul unei apariții la emisiunea “Banii, azi” difuzată de postul de televiziune TVR+. Acesta a ținut să sublinieze, totodată, că diferențele pot fi destul de mari de la un oraș la altul când vine vorba despre chiriile solicitate de către proprietari. Cluj-Napoca, de exemplu, este unul dintre cele mai scumpe orașe din țară pentru chiriași, în timp ce Timișoara dispune de locuințe mult mai accesibile la preț.
Am putea să ne așteptăm să vedem, în următoarea perioadă, noi creșteri la nivelul chiriilor.
„Octombrie-noiembrie sunt perioade relativ calme pe piața chiriilor. Oferta nu este foarte mare, nu este nici cerere foarte mare, prețurile se mențin. Pe de altă parte, suntem într-o perioadă a pieței diferită față de anii anteriori – avem o fiscalizare mai ridicată în ultimul timp pe zona chiriilor și o cerere mai mare pentru că nici nu se tranzacționează așa cum se făcea înainte. Pe acest fond este de așteptat să nu avem o ieftinire a chiriilor în prima parte a anului viitor, dimpotrivă prețurile să se mențină sau chiar să se consolideze în continuare”, a explicat reprezentantul Imobiliare.ro.
Mai mult, proprietarii care își scot pe piață locuințele la închiriat vor încerca, cel mai probabil, să-și maximizeze sursele de venit în această perioadă în care inflația continuă să fie ridicată, fiscalizarea crește, iar costul vieții se menține, în general, ridicat.
Care sunt cele mai căutate locuințe de închiriat?
Cât despre locuințele cele mai solicitate, acestea sunt apartamentele de dimensiuni reduse, precum studiourile sau garsonierele. În cazul studenților se observă tot mai des tendința de a-și închiria locuințele alături de mai mulți colegi de apartament pentru a avea costuri lunare mai reduse.
“Mai mulți studenți se organizează pentru a închiria o proprietate mai mare, un apartament cu 4 camere sau chiar o casă în zona periurbană. Astfel, costul devine mai suportabil pe persoană”, a explicat Crainic.
Indiferent de categoria în care se încadrează chiriașii, cele mai căutate la nivelul pieței sunt proprietățile situate cât mai aproape de centrul orașului, în principal pentru că le oferă locatarilor acces mult mai ușor la diverse puncte de interes.
“Odată cu pandemia am observat și o tendință în ceea ce privește spațiul locativ – nevoia de spațiu mai mare. Aceasta se manifestă și acum la nivelul pieței, mai ales în condițiile în care foarte multă lume continuă să lucreze în formatul hibrid se simte nevoia unui spațiu suplimentar dedicat biroului. Sunt apreciate, totodată, acele proprietăți care au și o curte cât de mică”, a mai spus reprezentantul Imobiliare.ro.
Cea mai mare pondere în oferta totală o au, în general, însă apartamentele cu 2 camere, care sunt și cele mai închiriate și cele mai tranzacționate pe piața rezidențială.