Despre
Am ajuns în acest domeniu pur întamplător, dar îmi doream să lucrez într-o bancă sau într-o primărie încă de prin școala generală, M-a ajutat mult "școala" Citibank ca să îndrăgesc și să îmbrățișez relaționarea cu oamenii, empatizarea cu problemele lor, cu dorințele fiecăruia în parte. Este un sentiment unic când la sfarșit strângi mâna cu persoana ce tocmai ai ajutat-o să-și ia casa visurilor, sentiment pe care l-am trăit de foarte multe ori și clienți care de-a lungul anilor mi-au devenit prieteni.
Limbi străine cunoscute: engleză, italiană
Studii finalizate
Descriere profesională
Expert în consultanță financiară, cu peste 10 ani de experiență în intermedierea creditelor. În 2009, am început activitatea la Citibank ca agent de vânzări de carduri, iar ulterior am devenit manager de vânzări. În calitate de consultant financiar, am început în 2011 la o franciză Kiwi și am continuat în această profesie, ocupând poziții de coordonator al echipei Adwisers, DSA Advisor și, până în prezent, la Imobiliare.ro Finance. Am gestionat un portofoliu de peste 1.000 de clienți, oferindu-le suport financiar constant.
Cursuri
Acreditări
Premii
Adresă birou
Str Popa Petre, nr 35, Sector 2 Bucuresti
Adresă birou
Str Popa Petre, nr 35, Sector 2 Bucuresti
Imobiliare.ro Finance este brokerul de credite din grupul Imobiliare.ro - site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor. Facilităm gratuit obținerea unui credit potrivit, oferind astfel continuitate experienței de achiziție a unei proprietăți.
Cu peste 10 ani de experiență în identificarea celor mai avantajoase soluții de finanțare, 200 de experți la nivel național cu acces la peste 25 de bănci și instituții financiare sunt gata să ajute la alegerea celei mai bune opțiuni de creditare ipotecară, credit de nevoi personale și refinanțare. Serviciile noastre sunt gratuite conform OUG 52/2016.