Este un moment bun pentru accesarea unui credit ipoteca...
Volumul creditelor noi în lei acordate pentru locuințe a depășit în pr...
Continuăm seria de materiale “Credite pe muchie de cuțit”, în care te invităm să faci cunoștință cu unii dintre experții Imobiliare.ro Finance, cu un caz în care fără abilitățile brokerului în eficientizarea procesului de obținere a unui împrumut un cumpărător ar fi rămas fără locuința pe care pusese ochii.
Tatiana Niculae ne povestește cum a rezolvat, în timp record, problema clientului său. “Am fost contactată de un client care dorea să lucrăm împreună. Avea o speță dificilă pentru că găsise un imobil, făcuse antecontractul, depusese dosarul la bancă de mai bine de o lună însă nu se rezolvase nimic”, ne explică Tatiana, care se poate lăuda cu peste 10 ani de activitate în sectorul financiar-bancar.
“Mai avea patru zile până la data scadentă a antecontractului, iar vânzătorul nu dorea prelungirea acestuia. Îi menționase deja că, dacă până la data respectivă nu are semnarea programată, va vinde cu cash. Am mers cu acel client în sucursala altei bănci, cu toate documentele imobilului și antecontractul, am ales un evaluator cu care lucrez recurent, care a putut să ajungă în ziua respectivă pentru evaluarea locuinței, și am avut raportul încărcat a doua zi. Până seara, am primit și aprobarea de la bancă”, adaugă ea cu mândrie.
Nu uita, brokerul de credite îți poate fi alături indiferent de cât de dificil sau de ușor este cazul tău. Colaborând cu un astfel de profesionist te asiguri din start că ai acces la cele mai avantajoase soluții de finanțare, mulate perfect pe nevoile tale, și că primești tot sprijinul de care ai nevoie în întocmirea dosarului necesar pentru obținerea împrumutului. În plus, totul este gratuit.
Apelează și tu la unul dintre cei peste 200 de experți din echipa Imobiliare.ro Finance. Te vor ajuta să găsești în cel mai scurt timp creditul care ți se potrivește.