Reguli stricte împotriva dobânzilor excesive. O nouă le...
Românii care apelează la instituții financiare nebancare (IFN) pentru...
Legea care reglementează dobânzile creditelor oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) a intrat în vigoare de săptămâna aceasta, atenționează reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Cei care vor să obțină împrumuturi sunt, de acum, protejați de eventuale abuzuri prin reguli stricte legate de dobânzile maxime care le pot fi percepute.
Prevederile Legii nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe se aplică atât în cazul creditelor ipotecare, cât și în cazul creditelor de consum.
În cazul creditelor ipotecare, dobânda anuală efectivă (DAE) nu mai poate depăși din momentul de față cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de Banca Națională a României (BNR).
În cazul creditelor de consum, DAE nu poate să depășească cu mai mult de 27 de puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR. Prin excepție de la această prevedere au fost stabilite trei praguri prin care valoarea totală plătibilă nu poate depăși dublul valorii totale a creditului:
1. credite cu valoare de cel mult 5.000 lei - costul total al creditării nu poate depăși 1% pe zi;
2. credite cu o valoare cuprinsă între 5.001-10.000 lei - costul total al creditării nu poate depăși 0,8% pe zi;
3. credite cu o valoare cuprinsă între 10.001-25.000 lei - costul total al creditării nu poate depăși 0,6% pe zi.
"Intrarea în vigoare a acestei legi reprezintă un pas esențial în consolidarea protecției consumatorilor din România, oferindu-le o susținere palpabilă în fața provocărilor costurilor de creditare. Prin implementarea unor reglementări clare și stabilirea unor praguri echitabile, este garantat accesul consumatorilor la soluții financiare corecte, la dobânzi competitive și la o transparență deplină în relația cu instituțiile financiare nebancare", a declarat Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC.
"Respectarea drepturilor financiare ale consumatorilor nu este doar o responsabilitate juridică, ci și un principiu fundamental de etică și responsabilitate socială", a mai adăugat acesta.
Reprezentanții Imobiliare.ro Finance sunt, la rândul lor, de părere că un astfel de act normativ oferă protecție consumatorilor aflați, de multe ori, în situații vulnerabile, în contextul în care în general cei care apelează la IFN-uri pentru finanțare rapidă nu îndeplinesc condițiile solicitate de bănci pentru obținerea împrumuturilor.
"Nimeni nu ar accepta să se finanțeze cu costuri triple, doar pentru că, să spunem, creditorul promite un proces mai facil. Este vorba, de fapt , despre apetitul IFN-ului pentru un risc mai mare. Mă gândesc aici la persoanele cu un istoric de creditare negativ, care mai au de demonstrat schimbarea comportamentului înainte de a mai putea aplica la bancă pentru un împrumut", explica Doru Iliescu, General Manager Imobiliare.ro Finance, încă din momentul promulgării legii, în vara acestui an.