Ultimele articole adaugate

Atenționare ANPC pentru românii care apelează la IFN-uri. Ce dobânzi maxime pot fi pretinse începând de săptămâna aceasta?

Prevederile Legii nr 243/2024 se aplică atât în cazul creditelor ipotecare, cât și în cazul creditelor de consum.

Ce rate plătesc bucureștenii? Valoarea creditului ipotecar accesat de aceștia a crescut substanțial în 2024

Valoarea medie a creditelor ipotecare accesate de bucureșteni pe parcursul lui 2024 a crescut substanțial față de cea aferentă anului trecut.

Ne vedem săptămâna viitoare la “Real Estate UNITED” cu informații valoroase despre piața de creditare prezentate de Imobiliare.ro Finance

Pe 12 noiembrie ne vedem, în București, la "Real Estate UNITED". Află detalii despre impactul creditării în volumul tranzacțiilor imobiliare, de la reprezentantul Imobiliare.ro Finance.

Vor românii să ia credite ipotecare de pe canapea? În ce situații poate ajuta, de fapt, tehnologia în procesul de creditare

Cumpărătorii care vor să facă achiziții imobiliare sprijinite de finanțare de la bancă simt nevoia de a obține validare din partea unui specialist, atunci când iau decizia finală în alegerea creditului potrivit.

Clujenii iau cele mai mari credite ipotecare. Timișenii și constănțenii au cele mai mici rate. Cât plătesc rată noii proprietari în funcție de oraș?

Clujenii accesează creditele ipotecare cu cea mai mare valoare, dar plătesc și cele mai mari prețuri pentru a face o achiziție imobiliară.

De la angajat în bancă la broker de credite: oportunitățile și avantajele unei cariere în brokeraj

Ești pasionat de domeniul finanțelor și îți place să lucrezi cu oamenii, însă te-ai săturat de monotonia vieții de birou? Poate că este o idee bună să schimbi direcția carierei tale și să îți valorifici experiența în alte moduri.

Colaborări de succes cu profesioniști din real estate, premiate de Imobiliare.ro Finance

Cele mai bune colaborări dintre brokerii din rețeaua Imobiliare.ro Finance și agențiile imobiliare locale au fost premiate în cadrul evenimentelor din seria Imobiliare.ro HUB.

Trei tendințe pe piața de creditare. Ce IRCC vom avea la începutul lui 2025?

Principalele tendințe apărute pe parcursul anului 2024 la nivelul pieței de creditare au fost prezentate pe larg de Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance, în cadrul evenimentelor Imobiliare.ro HUB.

Cum e să fii broker de credite: program flexibil și beneficii neegalate de alte joburi

Joburile tradiționale de la 9 la 5 nu sunt tocmai pe placul tău și cauți ceva mai flexibil? Atunci meseria de broker de credite poate fi o opțiune potrivită.

Când este momentul potrivit pentru o refinanțare? Participă la webinarul "Credit Talks" și află detalii de la specialiști

Imobiliare.ro Finance organizează pe 18 septembrie, de la ora 18:00, un nou webinar din seria "Credit Talks" cu tema "Refinanțarea creditului: când este momentul potrivit?".

Hai la Salonul Imobiliar București să-ți găsești creditul ipotecar potrivit! Brokerii Imobiliare.ro Finance îți vin în ajutor

Brokerii Imobiliare.ro Finance te așteaptă, în perioada 6-8 septembrie, la Salonul Imobiliar București, cel mai mare târg imobiliar din România.

VIDEO: Povestea Imobiliare.ro Finance continuă cu tine. Vezi echipa din care poți face parte

În cel mai nou video al Imobiliare.ro Finance, descoperiți povestea inspirațională a brokerilor care, prin muncă asiduă, resurse potrivite și dorința de succes, au reușit să se impună într-un domeniu financiar extrem de competitiv.

Reguli stricte împotriva dobânzilor excesive. O nouă lege îi protejează de abuzuri pe românii cu împrumuturi la IFN

Românii care apelează la instituții financiare nebancare (IFN) pentru a obține împrumuturi vor fi protejați pe viitor de eventuale abuzuri grație unei noi legi.

Scad ratele pentru unii dintre români. Află dacă te numeri printre norocoși!

Indicele ROBOR la trei luni a atins cel mai scăzut nivel înregistrat din 18 mai 2022 și până în prezent.